Atenţie şoferi! Poliţiştii pot cere ridicarea maşinilor parcate neregulamentar!

Atenţie şoferi! Poliţiştii pot cere ridicarea maşinilor parcate neregulamentar!Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi, 15 noiembrie, actul normativ pentru modificarea legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice potrivit căreia poliţiştii de la rutieră vor putea cere ridicarea maşinilor parcate neregulamentar.

Potrivit acestei modificări, poliţiştii pot dispune această măsură, iar reprezentanţii primăriilor sau administratorul drumului public trebuie să se ocupe de ridicarea efectivă a autovehiculelor şi de depozitarea temporară.

Iniţiativa modificării legislative a fost a preşedintelui USR, Cătălin Drulă şi este justificată astfel, în Expunerea de motive: „poliţia este privată de un instrument eficient prin care poate înlătura pericolul creat, spre exemplu, de blocarea accesului de către o maşină parcată neregulamentar într-un spital sau o şcoală sau o grădiniţă. Sau în cazul în care prin staţionarea vehicolului respectiv pietonii – inclusiv părinţii cu copii mici sau persoanele cu dizabilităţi – sunt forţaţi să folosească carosabilul pentru deplasare expunându-se riscului de accidente. În toate aceste situaţii, din cauza formulării actuale a legii, poliţia nu poate dispune singura măsură care înlătură efectiv pericolul, adică înlăturarea acelui vehicul.

Măsura creează însă și bătăi de cap pentru autoritățile locale care trebuie să amenajeze spații păzite pentru depozitarea temporară a maşinilor ridicate și să să se doteze cu platforme.

Situația la Piatra Neamț

Primăria Piatra-Neamţ are deja un regulament în acest sens, aprobat prin hotărâre de consiliu local în 29 septembrie. Acesta stabileşte ce locuri sau zone nu sunt permise pentru parcare, ce trebuie să conţină dispoziţia de ridicare şi alte detalii legate de acest aspect.

Atenţie şoferi! Poliţiştii pot cere ridicarea maşinilor parcate neregulamentar!„Avem încheiat contract de servicii cu SC Loracost SRL pentru ridicare și transport a vehiculelor care sunt ulterior depozitate pe terenul special amenajat în acest sens, aflat în vecinătatea Depozitului de echipamente electronice din str. Strămutați”, a precizat Gabi Muraru, purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra-Neamţ.

Pe 8 noiembrie anul acesta a fost ridicată prima şi singura, până acum, maşină abandonată în baza acestui contract. Este vorba despre un autoturism căzut într-un canal de pe strada Brazilor, din Piatra-Neamţ, pe care nimeni nu l-a revendicat (foto). Acesta a fost dus în depozitul din Strămutaţi.

Primarul municipiului Piatra Neamț, Andrei Carabelea a declarat: „La întocmirea Regulamentului pentru ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar, regulament ce fost supus dezbaterii publice și a fost aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local Piatra-Neamț, am ținut cont de toate situațiile de staționare neregulamentară.

Odată cu promulgarea de către Președintele României a legii care prevede modificarea alineatului 1 al articolului 64 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Poliția Rutieră va putea dispune ridicarea și a vehiculelor staționate pe trotuar. Regulamentul pentru ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar va fi actualizat de fiecare dată când vor apărea modificări și completări în legislația națională.

Prin implementarea Planului local și a politicilor de mobilitate urbană durabilă pentru perioada 2021 – 2027 modernizăm principalele coridoare din Piatra-Neamț, oferim o alternativă reală la transportul cu autoturismul personal prin modernizarea transportului public, dar și prin realizarea unei rețele de piste de biciclete dublată de realizarea sistemului de bike sharing, rezultatul final fiind creșterea siguranței și confortului pentru toți participanții la trafic.

Îmi doresc ca Piatra-Neamț să devină un model de eficiență și siguranță în trafic pentru toate orașele din România”.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Avertisment DNSC. Frauda „creditul în numele tău”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei...

Neamț. Muniție descoperită în pădurea din Bicazu Ardelean

Pirotehniștii din cadrul ISU Neamț au descoperit muniție din...

Eclipsa de Soare din această seară va fi vizibilă în mai multe orașe din Regiunea Nord-Est

O eclipsă totală de Soare are loc astăzi, 12 august, fenomenul urmând să fie vizibil în fază parțială și din România, în apropierea apusului. În Regiunea Nord-Est, acoperirea discului solar va fi mai mare în nord, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Botoșani, și va scădea spre Bacău și Onești. Eclipsa va începe în jurul orei 20:20, iar Soarele va apune în timpul fenomenului.

Avertisment DNSC. Frauda „creditul în numele tău”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei...

Neamț. Muniție descoperită în pădurea din Bicazu Ardelean

Pirotehniștii din cadrul ISU Neamț au descoperit muniție din...

Eclipsa de Soare din această seară va fi vizibilă în mai multe orașe din Regiunea Nord-Est

O eclipsă totală de Soare are loc astăzi, 12 august, fenomenul urmând să fie vizibil în fază parțială și din România, în apropierea apusului. În Regiunea Nord-Est, acoperirea discului solar va fi mai mare în nord, la Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Botoșani, și va scădea spre Bacău și Onești. Eclipsa va începe în jurul orei 20:20, iar Soarele va apune în timpul fenomenului.

Neamț. Sancțiuni de peste 640.000 lei pentru munca la negru

Sinteza activității Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț relevă faptul...

Întreruperi la alimentarea cu apă în mai multe zone din Neamț

Seceta și avariile la infrasstructură crează în continuare probleme...