Atenţie la „focurile de curăţenie”!

Având în vedere că vremea este destul de blândă ca să permită gospodarilor să facă ordine şi curăţenie prin curţi şi grădini, pompierii le atrag atenţia să fie foarte prudenţi când se hotărăsc să ardă gunoaiele şi resturile vegetale. Locotenentul Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, aduce drept argumente cazuri când focul a scăpat de sub control:

incendiu de curateniePe parcursul anului trecut, pompierii militari nemţeni au stins 64 de incendii (în 46 de cazuri flăcările au produs pagube materiale. În celelalte situaţii au ars deşeuri menajere, mirişti sau vegetaţie uscată) care au izbucnit din cauza focului deschis în spaţii deschise.

Într-unul dintre acestea, din vara anului trecut, un bătrân în vârstă de 93 de ani, din comuna Făurei, a suferit arsuri la nivelul feţei, în timp ce încerca să stingă incendiul izbucnit în curtea sa, care era extins în gospodăria vecină şi la acoperişul casei din aceasta. În urma incendiului, au ars: acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 110 mp, bunurile dintr-o cameră a acesteia şi vegetaţia uscată în cele două curţi. Aceeaşi cauză probabilă de producere (un vecin dăduse foc unei cantităţi de aproximativ 100 kg de resturi menajere) a fost stabilită de pompierii târgnemţeni după ce au stins un incendiu (în luna iunie a anului trecut) în urma căruia a ars acoperişul unei case din Timişeşti, pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp. Un alt incendiu care a dus la pagube importante a izbucnit de la arderea resturilor vegetale în apropierea casei, în luna iulie, în comuna Războieni. În urma incendiului, au ars acoperişul locuinţei, pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp, şi o magazie de lemne, iar proprietarii, vârstnici, au suferit atacuri de panică”.

Pentru a preveni repetarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate de regulă cu pagube importante, pompierii au câteva recomandări către cetăţeni:

  • Nu aprindeţi focul atunci când bate vântul, deoarece acesta poate purta scânteile către locuinţa din gospodărie sau chiar către gospodăriile vecine, unde pot izbucni incendii!
  • Desfăşuraţi activitatea numai pe timp de zi şi curăţaţi vegetaţia din jurul fiecărei grămezi, pe o distanţă de 5 m!
  • Asiguraţi materiale pentru o eventuală stingere a focului – butoi cu apă, stingător!
  • Respectaţi următoarele distanţe de siguranţă:

minim 40 de metri faţă de locurile cu pericol de explozie – lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi;

minim 10 de metri faţă de faţă de materiale sau substanţe combustibile: hârtie, lemn, carton asfaltat, bitum, ulei;

  • Colectaţi în grămezi vegetaţia uscată şi resturile vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată!
  • Desfăşuraţi activitatea în zone care să nu permită propagarea la fondul forestier sau construcţii, căi de comunicaţii, conducte de transport gaze naturale!
  • Supravegheaţi în permanenţă focul!
  • Stingeţi în totalitate jarul, la finalul activităţii!

(ZCH News)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

Primarul din Zănești, Ioan Filip, așteaptă decizia instanței: controlul judiciar, în joc

Magistrații Tribunalului Neamț vor decide pe 4 mai dacă...

Proiectil descoperit într-o gospodărie din Lunca, Vânători- Neamț

Un gospodar din satul Lunca, comuna Vânători -Neamț, care...

Tragedie la Bozieni

Vineri, 1 Mai 2026, în jurul orei 09:15, în...

A fost stabilită prima înfățișare în procesul incendiului de la ATI

Judecătoria Piatra Neamț a stabilit data primei înfățișări în...

Piatra- Neamț. Finanțarea nerambursabilă pentru ONG -uri crește cu 20%

În ședința Consiliului Local al municipiului Piatra- Neamț de...

1 Mai – Sărbătoarea de Armindeni

Armidenul se serba pentru odihna pământului, pentru înmulțirea turmelor...

Urs la Piatra Neamț. A fost emis mesaj RO-ALERT

„A fost semnalată prezența unui urs în Piatra Neamț,...