0:00

Atenţie la falşii medici care cer bani pentru tratamente!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiO bătrână de 85 de ani din Suceava a fost înșelată de un fals medic, care a sunat-o, pe telefonul fix, şi i-a spus că fiica ei a fost victima unui accident, a suferit leziuni foarte grave şi a fost internată într-un spital din Bucureşti. Calm, dar ferm, „medicul” i-a explicat femeii că investigaţiile şi tratamentele nu pot fi suportate în totalitate de spital şi contribuţia familiei ar fi în jur de 5.000 de euro. Bătrâna a stat mai bine de o oră la telefon, ocupată intenţionat ca să nu aibă cum să ia legătura cu fiica sa, iar același „medic” i-a cerut adresa şi i-a spus că va veni la uşa ei un delegat din partea spitalului, care să ridice cei 4.000 de lei – toţi banii pe care femeia îi avea în casă.

Într-adevăr, puţin după ora 13 (apelul iniţial a fost la ora 12), în ziua de 14 iulie, la uşa femeii a venit un tânăr, care părea să aibă între 25 şi 30 de ani, s-a recomandat drept „delegat” şi a luat plicul cu bani. Abia după aceea, bătrâna a reuşit să-şi sune fiica şi a aflat, astfel, că nu a fost victima niciunui accident. S-a gândit până în dimineaţa de 15 iulie şi a sunat la poliţie. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru înşelăciune, iar poliţiştii au început investigaţiile pentru a da de urma escrocilor.

Metoda este o variantă îmbunătăţită a celebrei înşelăciuni „Accidentul”, cu diferenţa – bine gândită – că „avocaţii” deja au fost popularizaţi prin campanii preventive şi nu prea mai aveau succes. În schimb medicii – pe lângă faptul că au avantajul „limbajului de specialitate”, care bagă în panică orice om în vârstă, sunt foarte credibili când cer bani pentru tratamente şi investigaţii, pentru că toată lumea ştie în ce situaţie se află sistemul sanitar.

 

Articolul precedentIsteţii Moldovei, premiaţi de stat!
Articolul următorDecontarea navetei dascălilor, între norme metodologice și acțiuni în instanţă
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.