Atac de panică de la foc

Un incendiu devastator, ce a provocat proprietarei un atac de panică, a avut loc pe 29 octombrie, la o anexă gospodărească în localitatea Răucești. Forțele de intervenție au fost alertate prin apel la numărul unic de urgență 112, înregistrat în dispecerat în jurul orei 16:55. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și SVSU Răucești. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta la două anexe gospodărești cu posibilitatea propagării la locuință aflată în imediata apropiere.

Atac de panică de la foc“Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars două construcții din lemn (una compartimentată pentru depozitarea plantelor furajere, porumbului și a lemnelor de foc și o magazie) pe o suprafață de 50 mp, 300 kg plante furajere și diverse bunuri depozitate în interiorul acestora. Proprietara locuinței, o femeie de 67 de ani, a suferit atac de panică. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și transportată la CPU Târgu Neamț“, a anunțat ISU Neamț.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise. (G.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...