Astra Asigurări în faliment! Probleme pentru 4,6 milioane de asiguraţi?

astra asigurariConsiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a solicitat, miercuri, 26 august, intrarea în faliment a societății Astra Asigurări, care se afla în administrare specială, și a decis retragerea autorizației de funcționare, a anunțat președintele ASF, Mișu Negrițoiu, citat de Agerpres.

„Astăzi, s-a întâlnit Consiliul ASF și a analizat situația societății Astra pe baza unui raport înaintat de KPMG (…) Potrivit concluziilor raportului sunt întrunite cele trei condiții legale care definesc starea de insolvență”, a menționat Negrițoiu.

Potrivit unui comunicat transmis marți Agerpres, de unul dintre acționari, „The Nova Group Investments România”, acționarii majoritari ai Societății de Asigurare-Reasigurare Astra SA intenționau să aducă în companie 425 milioane de lei într-un termen de aproximativ un an, în cadrul unui plan de redresare financiară potrivit căruia asigurătorul ar trebui scos din procedura de administrare specială.

A doua etapă de majorare a capitalului social prevăzută de planul de redresare a Astra Asigurări s-a încheiat în 19 august însă nu au fost înregistrate subscrieri de capital semnificative și nici nu au fost adresate solicitări de prelungire a procesului de majorare a capitalului social al societății de către investitorii interesați, relevă informațiile transmise miercuri de reprezentanții KPMG, administratorul special al companiei.

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societății Astra în februarie 2014, numind firma de consultanță KPMG Advisory în calitate de administrator special.

Planul de redresare al Astra întocmit de KPMG Advisory SRL a fost aprobat de ASF pe 7 aprilie 2014 și prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudențialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată inițial la aproximativ un an.

Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a declarat, la jumătatea lunii iulie, că discuțiile referitoare la preluarea Astra sunt „destul de avansate” și există „șanse bune” să fie rezolvată problema în această vară sau, cel puțin, societatea „să intre într-un alt plan de redresare, cu un investitor strategic”.

Astra Asigurări este deținută de The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider (99% din acțiuni), firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu. Societatea are 4,6 milioane de asiguraţi. (ZCH NEWS)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...

    Video-Foto. Vaslui. Coliziune între un autobuz cu navetiști și un tractor. Doi răniți au ajuns la urgență cu capul spart

    Un autobuz care circula pe ruta Dodești-Bârlad, în care se aflau nouă navetiști,...