Vlad Marcoci şi-a anunţat demisia din Partidul Naţional Liberal (PNL) Neamţ. Este a doua oară când fostul prefect renunţă la PNL, la care a revenit în 2016, după prezenţe mai mult sau mai puţin reuşite în cadrul PDL şi PSD. Vlad Marcoci a deţinut, de-a lungul anilor, funcţii politice şi administrative extrem de importante la nivel local şi central: preşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, prefect de Neamţ, deputat, etc.
El a arătat în ultima perioadă o simpatie deosebită faţă de Partidul Pro România, lansat de Victor Ponta, Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin, cel puţin pe pagina proprie de Facebook. Vlad Marcoci, cel despre care se crede că va conduce filiala Neamţ a Pro România, a mai distribuit pe pagina de socializare cântece cu un puternic accent patriotic, precum „Treceţi batalioane române Carpaţii” sau „Balada” lui Ciprian Porumbescu.
„Am considerat că este normal să se afle despre demisie de la mine direct. Ca şi direcţie viitoare, eu susţin Partidul Pro România, dar cum nu este încă validat la tribunal, există câteva contestaţii, nu mă pot înscrie. Când această problemă juridică va fi rezolvată, este posibil să mă înscriu”, a declarat Vlad Marcoci. (M. CONSTANTINESCU)