0:00

Astazi se implinesc opt ani de 112, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pe 11 februarie 2005 a fost introdus în România apelul prin numărul unic european de urgență 112, prin care se asigură intervenția imediată a instituțiilor abilitate. Mecanismul a fost intregrat în Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență și este constituit din centre de preluare a acestor apeluri care funcționează la Poliție, Pompieri, Jandarmi și Ambulanță.

Serviciul a fost conceput în așa fel încât unui apel să-i răspundă cel mai apropiat echipaj de salvare în primul rând de vieți omenești, dar și de bunuri, de asigurare a liniștii și ordinii publice, a bunurilor private și a mediului. Specialiștii care deservesc dispeceratele sunt instruiți să asiste pe cei care sună la 112 în situațiile urgente pe care le reclamă, până la sosirea în cel mai scurt timp posibil a echipajelor de intervenție. De aceea este un act de iresponsabilitate ca cineva să sune în mod nejustifcat la 112, alertând inutil forțe, în vreme ce acestea ar putea fi utilizate pentru salvarea de vieți și bunuri. Apelurile false sau abuzive la 112 sunt sancționate cu amenzi de la 100 la 500 de lei, iar cei care  anunță în mod fals amplasarea unei bombe comit o infracțiune pentru care sunt cercetați penal pentru terorism sau tentativă de terorism, riscând închisoare de la 3 la 10 ani. Convorbirile din sistemul de urgență sunt înregistrate și se păstrează timp de 10 ani.

Astazi se implinesc opt ani de 112

Articolul precedentO carte de pus în rucsac: “Mic îndrumar montan”
Articolul următorDeputatul Vasile Cătălin Drăguşanu a deschis uşile biroului parlamentar