copil abecedar

La aproximativ o lună distanță de la cheltuirea a 12.928 de lei pentru completarea stocurilor cu manuale vechi destinate elevilor din clasele I și a II-a, din județul Neamț, ieri, Ministerul Educației Naționale (MEN) a anunțat că, oficial, există manuale noi (și print și digitale) și se pot folosi. Așadar, alte manuale, alte comenzi, alți bani, altă cântare. Ce se va întâmpla cu manualele vechi, deja comandate? Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Neamț dau din colț în colț și spun că decizia și responsabilitatea acestei măsuri aparține în totalitate ministerului. Mai în glumă, mai în serios, prof. Viorel Stan, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Neamţ spune că elevii din clasele I și a II-a vor avea mai multe manuale pe bănci.

„Comenzile s-au dat, banii nu mai pot fi returnați, așa că manualele se vor distribui. Probabil că elevii vor avea mai multe manuale pe bănci. Ministerul Educației nu ne-a transmis niciun mesaj cu privire la comenzile pentru manualele vechi. Noi nu am făcut altceva decât să punem în aplicare un ordin”, a declarat prof. Viorel Stan.

La nivel național, prin ordin de ministru al Educației, la solicitarea premierului, s-au alocat peste 600.000 de lei, pentru completarea cu manuale neconforme programei școlare. Potrivit ultimului anunț făcut de MEN, ministrul Pricopie a semnat luni, 13 octombrie, ordinele de ministru privind aprobarea noilor manuale destinate disciplinelor din clasele I şi a II-a, câştigătoare ale licitaţiei organizate de MEN. Este vorba despre manualele la disciplinele „Matematica şi exploarea mediului” pentru clasele I şi a II-a, „Comunicare în limba română”, clasa a II-a, „Comunicare în limba modernă – Limba engleză” pentru clasele I şi a II-a, „Comunicare în limba maternă maghiară”, clasa I şi „Comunicare în limba română pentru minorităţi”, clasa I. Începând de ieri, 15 octombrie, orice persoană poate accesa gratuit noile manuale pentru clasele I şi a II-a, în format digital, intrând pe site-ul manuale.edu.ro. Într-un comunicat remis de minister se precizează că învățătorii pot folosi, deja, la clasă manualele digitale disponibile.

„În perioada 16-22 octombrie, cadrele didactice din învăţământul primar vor alege din oferta existentă, manualele adecvate nivelului de pregătire a clasei. Comenzile pentru manualele în format print şi digital vor fi făcute de către şcoli și transmise inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti şi Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE). La finalul procesului de centralizare a cererilor, CNEE va încheia contracte cu ofertanţii care au câştigat licitaţia, în vederea achiziţionării manualelor solicitate de către unităţile de învăţământ. Editurile vor tipări şi distribui manualele către inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti”.

De reținut ar fi că varianta manualelor digitale nu înlocuieşte varianta tipărită,  iar acestea sunt valabile doar 4 ani şcolari, cu posibilitatea de extindere pentru încă doi ani şcolari. Așadar, banii „aruncați” pentru manuale vechi nu se justifică în acest moment decât pentru manualele de la disciplina „Comunicare în limba română”, clasa I (clasicele Abecedare. Acolo nu există o ofertă, deoarece unii ofertanți participanți la licitație au depus contestații și, în consecință, se aşteaptă decizia Consiliului de Soluţionare a Contestaţiilor.

Marian TEODOROF

Articolul precedentComisarul Theodor Pol, noul şef al SIPI Neamţ
Articolul următorLa pesedeu, când doi se bat, al treilea câștigă