Primarul Laurențiu Leoreanu a declarat că toate demersurile făcute pentru a intra în posesia terenurilor deținute de Armată și care acum se afla în paragină s-au finalizat cu un răspuns negativ. Deși, la un moment dat, Armata voia să renunțe la aceste terenuri dezafectate și să le lase spre utilizare administrațiilor publice, acest lucru nu s-a concretizat. “Eu am avut o întâlnire cu șeful Armatei Getica și am discutat posibilitatea preluării terenurilor, însă dorința lor este de a nu înstrăina nimic din proprietățile lor”, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu. Vestea bună ar putea veni în viitorul imediat. Chiar vineri, 21 iunie, şeful Ministerului Apărării Naţionale, Mircea Duşa, aflat în vizită de lucru la Piteşti, a anunţat că toate terenurile care aparţin şi care nu mai sunt folositoare Armatei vor ajunge în proprietatea administraţiilor publice locale. Cel mai mare teren care ar putea reîntregi zestrea Romanului este cel de la Rampă (strada Dumitru Mărtinaș) – unde acum sunt depozitate tancurile ruginite – și unde, de mulți ani, se vorbește despre construirea unui cartier de locuințe. În 2010, în Roman s-a înființat centrul operativ și baza logistică pe Moldova, iar funcțională mai este și unitatea de pe Anton Pann, specializată pe transporturi, plus un depozit pe strada Nordului. (C.M.)

Armata ar putea renunța la terenuri
Autor:
Articolul precedent
Articolul următor
Ultima ora
ACTUALITATE
Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit
Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...
Stiri fierbinti
FOTO. Accident devastator la Oltenești, județul Vaslui – o femeie și-a pierdut viața, o alta are o mână amputată
O femeia și-a pierdut viața, o alta a fost transportată cu elicopterul SMURD...
INFRACȚIONAL
Bacău. Percheziții pentru identificarea unor tâlhari – trei bărbați au fost arestați
Trei bărbați cu vârste de 22, 23, respectiv 30 de ani, au fost...
ACTUALITATE
98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan
Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...
INFRACȚIONAL
Femeie din Roman pusă sub acuzare pentru cinci infracțiuni – polițiștii au reținut-o pentru 24 de ore
O femeie de 38 de ani, din Roman, a fost reținută pentru 24...
INFRACȚIONAL
Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital
O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...
ACTUALITATE
Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman
Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...
RELIGIE
FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva
Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...
ACTUALITATE
Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte
Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...
SOCIAL
FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare
15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...


