Arestat pentru că a atacat un polițist cu o sticlă spartă

Un bărbat de 54 de ani din Poiana Teiului, care nu are antecedente penale, a ajuns după gratii pentru că a atacat un polițist. Incidentul s-a petrecut pe terasa unui local din Borca, unde s-a iscat scandal și personalul a sunat la 112 să cheme poliția. Doi agenți din comună au intervenit, iar Romică Tanasă, care era foarte recalcitrant, a spart o sticlă și s-a dus spre unul dintre polițiști, cu intenția să-l rănească. N-a reușit, a fost imobilizat și reținut, iar în ziua de 9 august a fost prezentat în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă.

”Dispune arestarea preventivă a inculpatului TANASĂ ROMICĂ, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu 09.08.2017 până la 07.09.2017 inclusiv, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută și pedepsită art.257 alin.1,4 Cod penal”, a decis Judecătoria Bicaz. ”Emite mandatul de arestare preventivă nr. 3/09.08.2017. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 de lei urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei”.

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...

Suceava. Locuință distrusă de la o țigară

Locuința unei familii din Suceava, cartierul Burdujeni, a fost...