Arestat la domiciliu, găsit la plimbare cu mopedul

Georgian Irimia (27 de ani), unul dintre „războinicii” din Roznov, anchetat pentru mai multe scandaluri în baruri, face toate eforturile să ajungă… în arest preventiv. El a fost cercetat iniţial sub control judiciar, însă n-a respectat obligaţiile, aşa că, pe 6 iunie, instanţa a dispus arestarea sa la domiciliu. În această nouă situaţie nu avea voie să părăsească apartamentul din Roznov în care locuieşte şi nici să comunice „cu Haliga Gheorghe Florin şi cu Călin Ioan Virgil direct sau indirect prin nici un mijloc de comunicare”.

În seara zilei de 7 iulie, surpriză! „În urma acţiunii organizate la nivelul Poliţiei oraşului Roznov, pe linia prevenirii si combaterii infracţionalităţii săvârşite cu violenţă şi prin violenţă, polițiștii au verificat modul de respectare a obligațiilor prevăzute de măsurile preventive”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. „Astfel că, în urma verificărilor efectuate s-a constata că un tânăr de 27 de ani, din Roznov a încălcat obligațiile impuse de măsura arestului la domiciliu sub care se află. Acesta a fost identificat, în primă fază, în afara domiciliului său, iar la câteva ore după prima constatare, polițiștii l-au observat în trafic conducând un moped. Polițiștii au demarat cercetările, având în vedere că tânărul are dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Ceea ce a făcut Georgian Irimia, se numeşte o nouă infracţiune, constatată în flagrant de poliţişti. În aceste condiţii, a fost sesizat Parchetul Piatra-Neamţ, care are toate motivele ca, la rându-i, să sesizeze instanţa „pentru luarea unei măsuri preventive mai severe”. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...

Plățile cash, limitate la 10.000 de euro în UE, din iulie 2027. Ce trebuie să știe românii

Uniunea Europeană va introduce, de la 10 iulie 2027,...

Suceava. Incendiu puternic la o gospodărie din Vicovu de Jos

Un incendiu izbucnit marți seară, 8 septembrie, în localitatea...