Tânărul care în luna mai a furat 12.000 euro și 5.905 lei dintr-o casă din Moldoveni a fost încătușat marţi (5 decembrie) seară și condus în arestul Poliției Neamț. Maximilian Vernica, de 23 de ani, originar din Pașcani, a fost găsit la o stână din Piatra Șoimului. Asta după ce a fost dat în urmărire generală, pentru că, în ciuda interdicțiilor impuse de Judecătoria Roman pe perioada controlului judiciar, tânărul a plecat din Moldoveni, unde stătea la un localnic.
Dacă ar fi anunțat poliția și instanța, era și acum liber. Numai că, după ce în luna septembrie a reușit să cadă la o înțelegere cu familia prădată și a obținut de la judecători o amânare a procesului, pentru a putea înapoia banii păgubiților, s-a făcut nevăzut. Nici la proces n-a mai venit și nici polițiștii din Moldoveni, care au fost desemnați cu supravegherea inculpatului, nu l-au mai văzut. La finele lunii octombrie, judecătorii romașcani au emis mandat de arestare în lipsă.
„În seara de 5 decembrie, polițiștii Secției Rurale Borlești în colaborare cu ofițerii Serviciului de Investigații Criminale Neamț au depistat la o stână din localitatea Piatra Șoimului pe un tânăr de 23 de ani, din Iași, urmărit la nivel național”, a declarat inspectorul Elena Bulgărea, ofițerul de presă al Poliției Neamț.
El a fost plasat sub control judiciar în 7 mai, la două zile după ce a furat un telefon mobil din barul aflat în curtea localnicului din Moldoveni și peste 12.000 de euro din casa acestuia. Polițiștii au recuperat atunci 10.860 euro și 4.902 lei, dar și telefonul, iar restul banilor hoțul a promis că-i va returna. (C.I.)