FOTO: Arde o magazie la Centrul de ajutor pentru viață Turturești

Actualizare: Haine, pilote, saltele care erau depozitate în magazie s-au autoaprins, aceasta fiind cauza de producere a incendiului stabilită de pompieri. Magazia este situată foarte aproape de clădirea cu dormitoarele și a existat riscul ca flăcările să cuprindă imobilul. „Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și voluntari din cadrul SVSU Girov. Incendiul se manifesta într-o cameră și la acoperișul construcției, cu posibilitatea propagării la o clădire pentru locuit care se afla la o distanță de aproximativ 1,5 m și la o stivă cu lemne de foc.

Forțele de intervenție au stins incendiul  în urma căruia au ars bunurile materiale aflate în interiorul unei camere (textile, articole de îmbrăcăminte,  saltele, pilote, jucării,  aparatură electrocasnice etc), două uși din lemn, două ferestre, acoperișul construcției pe o suprafață de aproximativ 50 mp. Au fost salvate bunurile materiale aflate într-o altă încăpere a clădirii. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind autoaprinderea materialelor textile depozitate în încăpere”, a declarat lt. Irina Popa, ofițerul de presă al ISU Neamț.

***Știrea inițială***

În această dimineață, 16 iunie, a luat foc o magazie de la Centrul de ajutor pentru viață din Turturești (Girov).

Incendiul a fost anunțat pe la ora 9.30 și mai multe echipaje de pompieri și medicale s-au deplasat pentru a stinge incendiul care a cuprins magazia.

Centrul adăpostește câțiva copii și femei care nu și-au mai găsit loc în propriile familii ori care au vrut să scape de abuzuri.

C.I.

Autor:

Ultima ora

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Iași. O femeie ar fi oferit unei minore bani și o mașină pentru a-și schimba depoziția

O femeie din orașul Hârlău, județul Iași, a fost...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...