incendiuACTUALIZARE: Incendiul a fost lichidat, după ce a mistuit întreaga hală, care avea 400 mp. Au ars toate utilajele din interior, acoperişul, în suprafaţă de 600 mp, şi 7 mc de materie primă pentru producerea prefabricatelor din lemn. Firma nu avea asigurare, iar pagubele totale n-au fost estimate încă. La lichidarea incendiului au participat, pe lângă voluntarii din Buhuşi şi Podoleni, şi cei din Costişa. După stingerea incendiului, pompierii au stabilit ca prezumtivă cauză – scânteile purtate de vânt de la coşul centralei termice. (C.M.)

********

ŞTIRE INIŢIALĂ: O hala de producţie a mobilierului, din localitatea Costişa a luat foc, în această după-amiază, din cauze încă necunoscute. Se pare că incendiul a fost observat târziu, când flăcările cuprinseseră deja toată construcţia, care are 200 mp.

„Conform informaţiilor  pe care le am până acum, hala arde în totalitate, iar flăcările au ajuns la acoperiş”, a declarat lt. Marcel Bucur Ţepeş, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. „La locul intervenţiei s-au deplasat 12 subofiţeri şi un ofiţer, cu 3 autospeciale, o ambulanţă SMURD, iar serviciile voluntare din Buhuşi şi din Podoleni au venit în sprijin cu încă 10 oameni şi 3 autospeciale”.

Vom reveni cu detalii. (C.M.)

Articolul precedentLIGA A II-A: Foresta şi-a revenit cu Tărlugeni – 4-1 (2-1)
Articolul următorExpoziția “Vivat Academia” la UMF “Grigore T. Popa” Iaşi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.