Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, instituție care are în grijă apele din județ, va curăța cu proprii angajați, din postură de voluntari, malurile lacului de acumulare Izvorul Muntelui – malul drept amonte baraj și malul stâng, amonte de confluența cu pârâul Hangu. Acțiunea vine în completarea și în sprijinul celei demarate de administratorii lacului în cadrul Programului de Măsuri aprobat în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Neamț în data de 28.03.2018. “Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț își propune ca în ziua de vineri, 20 aprilie, să desfășoare o acțiune voluntară de ecologizare a malurilor lacului de acumulare Izvorul Muntelui. Acțiunea desfășurată vine în sprijinul administratorului acumulării Izvorul Muntelui care realizează lucrări de salubrizare a lacului și care se încadrează în prevederile Autorizației de Gospodărire a Apelor. La această acțiune de ecologizare vor participa angajați de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț din cadrul formațiilor de lucru din Piatra Neamț, Roman, Târgu Neamț, Poiana Teiului și de la sediul din Piatra Neamț. Așteptăm pe voluntarii interesați să se alăture acțiunii noastre de ecologizare a malurilor lacului Izvorul Muntelui “, se arată într-un comunicat remis de SGA Neamț. (E.C.)
Apel la voluntari pentru curățarea Lacului Izvorul Muntelui
Comentariile sunt închise.
Mai intai igienizati personalul Agentiei de Mediu si Garzii aferente . Sunteti nesimtiti sa mai solicitati sprijin in conditiile in care nu va faceti treaba absolut deloc. Anul trecut s-au organizat de catre ONG-uri actiuni …tot pe lac , la care am participat si nu am vazut nici un exemplar al acestei specii ( soareci de birou), angajati pe bani publici sa faca protectia mediului. In fiecare an aceiasi istorie .Malurile apelor pline de gunoaie pe care nimeni nu le vede , si la prima viitura ajung in lac . Ulterior toata lumea se inflameaza , comandamente , Isu ,pisu si prefectu(a). Si acu vreti voluntari? MUMU!!!
Da ce-ai vrea cumatra sa le adune Agentia sau Garda gunoiul din casa nesimtitilor si sa-l duca la container?