Apa Serv: „Reparaţiile de pe Traian sunt în grafic”

apa robinet 02Directorul Apa Serv, Cătălin Dughir, a anunțat că lucrările pentru remedierea avariei de pe bd. Traian sunt în grafic și că speră să reia furnizarea apei către populație chiar mai repede decât anunțase săptămâna trecută.

„Încă se lucrează, dar nu sunt probleme până acum. Din fericire, și zona afectată est mai mică decât am anunțat săptămâna trecută, începând de mai sus de Liceul de Chimie”, a declarat Cătălin Dughir luni, 13 iunie.

Chiar dacă cei de la compania de apă nu au sistat apa, ci o furnizează cu presiune redusă, directorul Apa Serv a spus că este posibil ca la unele persoane apa să nu mai ajungă la robinete, dar că speră că această problemă să se rezolve până la ora 21:00, oră anunțată inițial pentru reluarea furnizării apei potabile.

Pentru marți, 14 iunie, sunt anunțate alte lucrări de reparații la rețeaua de distribuție a apei potabile, ceea ce va duce la sistarea furnizării apei potabile între orele 8:00 – 17:00, pe bd. Dacia și str. Orhei, fiind afectate și laboratorul de analize medicale Biomedica, spălătoria auto Crimbogaz, stația Petrom și spălătoria. (Andreea AMARIEI)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Accident la Vadu Moldovei – un copil de 5 ani și-a pierdut viața

Un accident de circulație soldat cu decesul unui minor...

123 de noi voluntari „Salvatori din pasiune” s-au alăturat pompierilor nemțeni

Programul „Salvator din pasiune” continuă să atragă în echipa...

„Amendamentul Fritz”, validat de CCR. Ce efecte ar putea avea în Neamț, în cazul primarului din Crăcăoani

Curtea Constituțională a României a declarat constituțional, cu majoritate...