Apa Serv încearcă să mărească tarifele la apă şi canalizare pentru următorii 5 ani

În şedinţa de luni, 28 noiembrie, pe masa consilierilor judeţeni se va afla un proiect care, dacă va fi votat, va da liber la creşteri ale tarifelor la apă şi canalizare pe următorii 5 ani.

Apa Serv încearcă să mărească tarifele la apă şi canalizare pentru următorii 5 aniDacă va exista o majoritate, va putea fi adoptat Planul anual de evoluţie a tarifelor la apă şi canalizare. Potrivit proiectului, tariful apei va creşte până în 2027 cu 36,5% de la 5,59 lei/mc cât este acum, iar cel al apei uzate cu 12,5% de la 5,48 lei/mc. Procentele vor fi adăugate treptat, în următorii 5 ani (vezi tabelul de mai jos), cea mai mare creştere la apă urmând să aibă loc anul viitor, cu 14% , iar la apă uzată, în 2025 – cu 4,5%. La aceste ajustări ale preţului apei şi serviciilor de canalizare se vor mai adăuga şi procentul reprezentând inflaţia, precum şi TVA-ul.

Apa Serv încearcă să mărească tarifele la apă şi canalizare pentru următorii 5 aniÎn cadrul aceluiaşi proiect de hotărâre urmează să fie aprobate şi câteva sute de tarife pentru serviciile conexe la cele de utilităţi efectuate de Compania Apa Serv. Spre exemplu, pentru debranşarea/rebranşarea consumatorilor în afara limitei de proprietate, tariful solicitat este de 1.604 lei, inclusiv TVA, iar cel pentru „agrearea agenţilor economici pentru executarea lucrărilor de branşamente apă şi separare reţele aflate în administrarea Apa Serv” va fi de 2.180 lei, inclusiv TVA. Pentru Apa Serv este foarte importantă mărirea acestor tarife conexe, având în vedere că aproape deține monopolul pe o mare parte din aceste servicii. (Angela CROITORU)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...