După ce în urmă cu 10 zile sute de pietreni au rămas fără apă la robinet, din cauza datoriilor, a venit şi rândul rău-platnicilor din zona Târgu Neamţ. Două asociaţii au fost debranşate din cauza unei datorii totale de 180.713 lei.

tg apa serv 3Asociaţia de proprietari B Prim bl. M2, SC E are debite către Apa Serv de 152.472 lei, iar Asociaţia Plăieşii înregistrează datorii de 28.240 lei. Locatarii vor avea apă la robinet, dacă plătesc măcar 40% din datorie.

Veştile rele nu se opresc aici, sunt vizate şi alte asociaţii din zonă, pe lista neagră fiind cel puţin 45 de asociaţii de proprietari. Per total, populaţia, agenţii economici sau instituţiile publice datorează companiei  peste 10 milioane de lei, iar consumatorii casnici au o datorie de aproape 6 milioane de lei. Cei de la companie susţin că măsura debranşării este extremă, însă necesară, pentru a determina debitorul să îşi achite restanţa. Pe perioada în care se sistează furnizarea apei se montează pompe stradale pentru utilizatorii asociaţiei pentru a preîntâmpina problemele de sănătate publică. (Gianina BUFTEA)

Articolul precedentLiviu Harbuz îmbătrânește judecându-se cu ANI
Articolul următorÎnchisoare pe viață pentru dublul asasinat din Italia
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.