Anvelopare la Spital

spital targu neamt

Primăria Târgu Neamț a demarat, în această perioadă, ample lucrări de modernizare și reabilitare la Spital, Școala din Humulești și spațiile verzi. Astfel, la Spitalul Orășenesc „Sf. Dimitrie”, au început lucrările de anvelopare de la Blocul L5 în care se află Secția Cardiologie. La Școala Nr. 2, cei de la firma Symetrica au început lucrări în curtea interioară, prin pavare, în timp ce la Școala Nr. 3 din Humulești se lucrează la pavele, iar în Corpul C se repară plafonul de la etaj și grupul sanitar. Începând cu anul școlar 2012-2013, elevii de la Școala din Humuleștii Noi, aflată în reparații, vor fi transferați la Școala din Humulești, fiind transportați cu un autobuz școlar. „Tot în această perioadă se lucrează și la întreținerea spațiilor verzi din parcuri, prin plantări de flori. Va fi întreținut și gazonul din Parcul Ion Creangă și cel al Casei de Cultură”, a precizat Traian Humulescu. (C.T.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...