Antrenorul Dan Valentin a primit Diploma de Excelenţă pentru întreaga activitate

Moment emoţionat astăzi, 22 decembrie, la începutul şedinţei de Consiliu Local. După ce membrii Asociaţiei „Eu cred” i-au colindat pe aleşii locali, primarul Andrei Carabelea i-a înmânat antrenorului emerit al echipei de handbal feminin HCF Piatra-Neamţ, Dan Valentin, Diploma de Excelenţă pentru întreaga activitatea.

Cu modestia binecunoscută, Dan Valentin a ţinut să evidenţieze rezultatele obţinute de-a lungul timpului de „fetele mele”, vorbind despre vicecampioana mondială Luminiţa Huţupan, despre Iulia Puşcaşu Curea, acum antrenoare la Bucureşti şi despre Camelia Bucur Tătaru, maestră a sportului. „Dacă se poate să ne ajute şi pe noi la LPS, sunt condiţii grele, nu avem bani. O cameră la LPS este 800 de lei, mi se pare prea mult, fetele mele sunt eleve şi studente. Eu muncesc fără salariu, din pasiune. Fetele mele sunt foartre motivate, dar avem nevoie de sprijin financiar. Până la urmă imaginea oraşului este promovată şi prin ele”, a punctat Dan Valentin.

Primarul Andrei Carabelea a promis că anul viitor va dubla bugetul destinat sportului de performanţă şi a spus că, în legătură cu LPS, deja se iau unele măsuri. (A.C.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Vaslui. Două persoane au murit într-un accident produs între un autoturism și un autotren

În dimineața zilei de astăzi, s-a produs un accident...

Iași. O femeie ar fi oferit unei minore bani și o mașină pentru a-și schimba depoziția

O femeie din orașul Hârlău, județul Iași, a fost...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

MOBEX 26: rezerviști chemați la pregătire în Neamț, Suceava și Botoșani

Exercițiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populației, economiei...

Sărbătoarea creștină a Înălțării Sfintei Cruci

În data de 14 septembrie, creștinii de pretutindeni sărbătoresc...

Suceava. O șoferiță a retezat un stâlp, iar acesta a căzut pe mașină

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...