0:00

ANL-urile din Bicaz, mai la toamnă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Lucrările de construcție a celor două blocuri ANL de pe strada Barajului, care ar putea adăposti 32 de familii din orașul Bicaz, au fost oprite. Lucrările ar fi trebuit să se încheie pe 15 februarie 2013. Valoarea investiției, de 50 de miliarde vechi, a fost finanțată de Compania Națională de Investiții. În acest moment, Primăria orașului Bicaz ar fi trebuit să facă recepția celor două blocuri, dar, din cauza întârzierilor, familiile care își doresc să prindă chirie ieftină mai au de așteptat. „Preconizăm că în toamnă vom putea face recepția celor două blocuri. În momentul de față firma de construcții se află într-o minivacanță. Construcția va fi reluată, dar rămâne ca noi să venim cu lucrările din urmă. Aici mă refer la racordarea celor două imobile la utilități. După aceea pot continua și ei lucrările de finisaj la interior. Au fost întârzieri față de data finalizării, din cauză că au intervenit niște lucrări suplimentare legate de alimentarea cu energie electrică. Racordarea la utilități va costa Primăria Bicaz cu peste un miliard de lei vechi”, a spus Nicolae Sălăgean, primarul orașului Bicaz.

Lucrările de construcție sunt realizate de firma SC Victor Construct SRL din Botoșani. Construcțiile au început în timpul conducerii primarului Constantin Catrinoiu, care afirma atunci că aceste locuințe au ca destinație atragerea tinerilor pentru a păstra în oraș forța de muncă. Prin cadrul programului „Locuințe pentru tineri, destinate închirierii”, în 2011, 30 de familii s-au mutat în cartierul Dodeni din Bicaz, după ce au fost finalizate alte două blocuri. În momentul de față, cererea pentru locuințele cu chirie redusă este foarte mare. Cele două blocuri sunt prevăzute cu parter plus trei etaje, fiecare având 16 apartamente cu două și trei camere. Primul bloc ANL din Bicaz a fost dat în folosință în 2004, în el primind spațiu doar  19 familii.

 ANL-urile din Bicaz, mai la toamnă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

ANL-urile din Bicaz, mai la toamnă, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Marian TEODOROF

Articolul precedentAdePlast a finalizat platforma industrială de la Roman
Articolul următorPapagalii fără bilet