Andrei Marc rămâne la FC Ceahlăul

Andrei Marc la prezentarea lotului Ceahlaului

Conducerea administrativă a Ceahlăului a anunțat că fundașul Andrei Marc va fi monitorizat în cantonamentul din Croația de către belgienii de la Genk.

„Ne-au trimis mesaj că vor avea un om sau mai mulți în timpul cantonamentului nostru din Croația. Ne bucură decizia lor și poate că acolo vom ajunge la un numitor comun, iar Marc va pleca să joace în prima divizie din Belgia“, a declarat Viorel Măstăcăneanu, președintele Consiliului de Administrație al FC Ceahlăul.

Gheorghe Ștefan, președintele de onoare al Ceahlăului a spus că belgienii de la Genk au fost primii care au avansat o sumă concretă: 500.000 de euro, însă, după părerea lui, Marc valorează la ora actuală dublu. ”Eu, în locul lor, aș da un million de euro pe Marc, pentru că știu ce calități are. Joacă de la 16 ani și jumătate la Ceahlăul, a fost și în lotul naționalei de tineret, poate juca atât fundaș central, cât și mijlocaș la închidere. Are un joc excelent de cap și șutează foarte bine de la distanță”, a declarat Gheorghe Ștefan. (C.S.)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Iași. Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident

În cursul zilei de astăzi, 21 iunie, un accident...

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Patru ani de intervenții la Roznov: peste 8.100 de misiuni pentru 68.000 de locuitori

Pe 20 iunie 2022, pompierii nemțeni deschideau un nou...

Grădina cu ii revine la Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț

Muzeul de Etnografie din Piatra Neamț găzduiește astăzi cea...

Intervenție Salvamont în Ceahlău. O persoană cu probleme medicale este evacuată

Salvamont Neamț intervine în aceste momente în Masivul Ceahlău,...

Căldură mare în Moldova, în acest week-end. De luni, revin ploile!

se va afla sub un val de căldură, cu disconfort termic, iar de mâine  revin ploile. Mai întâi la munte, duminică, 21 iunie, apoi în întreaga regiune, va fi instabilitate atmosferică cu vânt și ploi repezi de vară.

FOTO Suceava Incendiu devastator la Ostra

Noapte albă pentru pompierii militari de la Gura Humorului,...