pietricica turism
serbarile zapezii

Poliția face anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul soldat cu 3 răniți. În principiu, a fost o colaborare dintre două echipe de specialiști. Cei de la Apa Serv, chemați să rezolve o avarie, au săpat fără grijă, convinși că abia sub bordură este conducta de gaz. Buldoexcavatorul a săpat o groapă în care nu se vedea nimic, pentru că era plină cu apa care țâșnea din conducta spartă. Următoarea manevră a buldoexcavatorului, făcută pe nevăzute, a condus la avarierea conductei de gaz. Muncitorii de la Apa Serv și-au dat seama și au anunțat imediat specialiștii de la Delgaz Grid, care au început, și ei, să facă niște manevre în orb, groapa fiind la fel de plină cu apă. În momentul când au început să lucreze la conducta lor, gazul care se afla încă în interior s-a aprins, iar 3 dintre muncitori au suferit arsuri.

Șeful intervenției, care se afla la fața locului, a refuzat să facă declarații, precizând că firma are birou de presă și el nu are acest drept. Muncitorii de la Apa Serv discutau între ei, povestindu-și unii altora faza când a izbucnit incendiul. Flacăra a fost înaltă de peste doi metri. Pompierii au reușit să stingă repede incendiul. Mai fumega încă pământul de pe marginea gropii, iar o coadă de lopată, carbonizată cu totul, rămăsese, ca mărturie, a incendiului. Bine că oamenii au avut mai mult noroc…!

În dosarul penal deschis în cauză se fac cercetări, deocamdată, pentru nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, urmând să se stabilească cine este vinovat de producerea accidentului. (C.M.)