Prima echipa a Ceahlaului

Profesorul universitar doctor Ionel Lipovanu, de la Universitatea din București, component al primei echipe de fotbal Ceahlăul consemna în anul 1983 următoarele:

“Fotbalul, sport nou pe atunci, devenit astăzi sportul numărul unu pe scară mondială, s-a adăugat la sporturile existente ale localităţii noastre. Cu fotbalul începe o epocă nouă a sportului la Piatra Neamţ. De la acea epocă romantică s-a trecut la epoca realistă, organizatorică, la sportul pe echipă. În cazul echipei noastre de fotbal, faptul a precedat dreptului, echipa funcţionând în realitate înainte ca formele legale ale fiinţării sale, în cadrul Liceului Petru Rareș să fi fost îndeplinite. Despre funcţionarea în fapt a echipei îmi aduc aminte că, în anul 1918, când eram elev în clasa a doua de liceu, în după-amiaza unei zile splendide de sfârșit de mai, am fost pe Borzoghean, loc viran, nu ca azi, amenajat special pentru sport. Echipa de fotbal-cea de fapt, care a devenit ulterior și cea de drept-era tocmai la antrenament. Am văzut atunci jucători, necunoscuţi încă de mine, dar despre a căror renume se vorbea printre elevi. Acești tineri au alcătuit în fapt prima echipă de fotbal a liceului. Subliniez, prima echipă a liceului și nu a orașului, deoarece a existat și o echipă de fotbal formată din elemente sportive militare ale regimentului 15 infanterie din localitate și ale rezervei sale, regimentul 55 infanterie, care a funcţionat atât timp cât interesul acestor elemente a necesitat prezenţa lor la Piatra Neamţ. Echipa dispărută, odată cu nevoia care a creat-o, atunci acești fotbaliști au fost lăsaţi la vatră, după primul război mondial”.

“Hai să facem un club sportiv”

„Revenind la formaţia de fotbal școlară-originea îndepărtată a echipei de astăzi a municipiului- menţionez că era alcătuită din următori elevi ai cursului superior de liceu Octav Lecca, Stefan OTTO, Constantin Mihăilescu, Vasile Bălănescu, Neculai Chelsoi, Vizante Filipescu, Neculai Coroban, Dimitrie Velea, Traian Istrate, Constantin Grădinescu. Din acea zi, în fiecare după-amiază a zilelor de antrenament (joia si duminica) când timpul era favorabil, am fost prezent pe teren, obicei ce l-am păstrat și după ce am devenit şi eu jucător, extremă dreapta a echipei, zis de amatorii de fotbal și galeria meciurilor «bicicleta». Am activat în echipă până în 1925, când am terminat liceul. Admirabilii şi temerarii jucători mai sus menţionaţi, elevi ai liceului, la care s-au mai adăugat și alţi colegi de-ai lor, ca Puiu Zachman, ce a condus sectorul de atletism, N. Florescu, M. State, N. State, M. Semo și mulţi alţii, au spus într-o bună zi: «Hai să facem un club sportiv» în cadrul liceului, cu numele Ceahlăul, spontan şi unanim admis de fiecare parte, precum și de toti împreună. Iniţiativa lor a fost însușită de Gheorghe Gheorghiu (Jucu) – profesor de gimanstică – și sprijinită de Mihai Stamatin, directorul liceului”.

Titulari şi rezerve (1919-1925)

“Directorul Stamatin a dat concursul elevilor sportivi. Încadrarea echipei de fotbal în structura organizatorică a Liceului Petru Rares a avut loc formal la 20 octombrie 1919, când în sala de festivităţi a liceului s-au adunat elevii si profesorii în ședinţă solemnă de constituire a AS Ceahlău Fotbal Club, al cărui scop nepatrimonial s-a precizat a fi practicarea si dezvoltarea diferitelor sporturi: fotbal, oină, atletism, box, scrimă etc. Membrii asociaţiei erau toţi elevii și profesorii care plăteau cotizaţia lunară de trei lei. S-a ales primul comitet al asociaţiei: Mihai Stamatin, directorul liceului (președinte de onoare), Gheorghe Gheorghiu, profesor de gimnastică (președinte activ), Marcel State, elev clasa a 8-a (vicepreședinte), Octav Lecca, elev clasa a 7-a (casier), Nicolae State, elev clasa a 5-a  (secretar). Elevii care au devenit și ei jucători titulari, au fost în perioada 1919-1925, în ordine alfabetică: Antohi Constantin (extremă stânga) care, printre multe alte calităţi, era și specializat în executatea cornerelor cu efect, ce în majoritatea cazurilor deveneau goluri; Filipescu Aristide, cel mai bun portar al echipei din acea perioadă; Ghiuţă Constantin (mijlocaș centru), prezent și combativ pe tot terenul, neîntrecut în jocul cu capul; Grigoriu Constantin-Titi (mijlocaș stânga), joc clasic, fin, elegant; Ionel Lipovanu (extremă dreapta); Mătase Ionel (înaintaș centru), voluntar, șut puternic; Mătase Nicușor (fundaș), cel mai bun bec al Ceahlăului; Mâţă Ionel (înaintaș centru, după plecarea lui I. Mătase), tehnician neîntrecut, fost căpitan al echipei; Niculescu Alexandru (Tantan-înaintaș inter dreapta) dribleur, lovituri prin surprindere la poartă; Trifan Ion-Zulbar (fundaș). Sporadic, în perioada mai sus amintită, au mai jucat: Gârcineanu I. (portar); Ciucă Mihai (portar, bec); Blum M.(înaintaș centru); Cerbu Bombon (portar), cu calităţi sportive deosebite; Delbros, Scutărescu Gheorghe (Gică), Breţcanu Adrian, Davin Nicolae, Popovici Diţi, Dragu Gheorghe, Neamţu Nicolae, Baracinschi, Penciulescu Gheorghe (ulterior rugbist)”.

Bătrâni, dar nărăvaşi

“Ceahlăul își dobândise reputaţia de cea mai bună formaţie din Moldova. Ceahlăul trebuia să joace la Târgu-Neamţ. Deplasarea în această localitate – nefiind pe atunci alte mijloace de transport – s-a făcut cu o căruţă cu doi cai, pusă la dispoziţie de serviciul de pompieri al primăriei orașului nostru. Primii cai de la căruţa cu care am plecat erau bătrâni, nărăvași și, fiind întrebuinţati numai în circuitul intern, își formaseră reflexe condiţionate de a nu depăși limitele localităţii. Nu s-a reușit, cu toate insistenţele pompierului conducător, să se treacă hotarele târgului. La podul de pe apa Cuiejdiului din oborul comunal al acelui timp, punctul pe unde trebuia să ne îndreptăm spre Târgu Neamţ, am fost obligaţi să revenim, din încăpăţânarea cailor, la sediul pompierilor. Ni s-a pus la dispoziţie aceeași căruţă, cu doi cai tineri, fără complexe. Am ajuns cu bine la destinaţie și am câștigat și meciul”.

Cuiejdiul anti-sport?

“La întâlnirea cu echipa din Tulgheș, a cărei dată a fost acceptată de echipa noastră cu o lună mai înainte de meci, s-a întâmplat ca, în preziua plecării, viitura Cuiejdiului – micul afluent al Bistriţei de la Piatra – să fie atât de puternică încât puhoiul a inundat o bună parte a orașului. În dimineaţa plecării ziua era bacoviană. Timpul era plumburiu, rece şi ploua. S-a pus problema, plecăm sau trimitem o telegramă de amânare a meciului din cauze de forţe majore? Toţi fotbaliștii noștri au fost de acord să ne ducem. Cuvântul dat trebuie onorat. Suntem sportivi, meciul trebuia să aibă loc la data acceptată”.

Romanii din… Roman

“Meciul cu echipa din Roman, formaţie alcătuită, pe lângă elevi de liceu, și din ofiţeri ai regimentului de artilerie grea din localitate, s-a terminat cu scorul de 2-0 pentru echipa Ceahlăul. După meci, căpitanul echipei din Roman, care era și căpitan administrativ în armată, a invitat ambele echipe la restaurantul din frumoasa grădină publică a orașului. Cu această ocazie el a ţinut, cum se obișnuiește în astfel de situaţii, o scurtă alocuţiune, care a început cu cuvintele «Dragi prieteni». Ca răspuns, căpitanul echipei noastre de atunci, Constantin Mihăilescu, a avut un lapsus. Adresându-se localnicilor pentru a le mulţumi, în loc să spună «Dragi romașcani», cum se numesc locuitorii orasului Roman, s-a exprimat «Dragi romani», ca și cum ne-am fi aflat la Roma”.

Ana MOISE

NOTĂ: termenul “bec” desemna la acea vreme fundaşii centrali, cuvântul provenind din englezescul „back” (spate)