ambalaje returnabileData limită pentru înscrierea în platforma Sistemului de Garanție-Returnare pentru gestionarea deșeurilor de la băuturi este 28 februarie. Toți comercianții, producătorii și importatorii sunt obligați să se înscrie în retursgr.ro până la termenul limită, altfel riscă amenzi uriașe, cuprinse între 20.000-40.000 lei (sau 4.000-8.000 euro). Chiar de la 1 martie va începe un control dedicat, informează Garda Națională de Mediu, la nivelul întregii țări, control care se va încheia la 31 martie. „Controlul va implica toate comisariatele GNM (comisariatele județene, Comisariatul Municipiului București și Comisariatul Rezervației Biosferei „Delta Dunării”) și îi va viza pe producătorii/importatorii și comercianții de băuturi (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase, comercializate în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri şi 3 litri). Pentru o gestionare mai eficientă a deșeurilor la nivel național și pentru creșterea gradului de reciclare, Guvernul României și-a asumat implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) pentru ambalajele de băuturi”, se arată într-un comunicat.

Practic, acest sistem obligă și românii să plătească o garanție de 0,50 RON la fiecare băutură pe care o cumpără, fie apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase. Garanția trebuie achitată la cumpărarea băuturilor ambalate în recipiente nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l, inclusiv. Pentru a fi ușor de identificat, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific. „După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianți, practic, în orice magazin din România. În schimbul ambalajului gol, consumatorul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanției plătite inițial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locație”, mai precizează sursa citată.

Înregistrarea firmelor în baza de date a sistemului reprezintă etapa preliminară intrării în funcțiune a SGR, care este programată pentru data de 30 noiembrie 2023. Pentru informații suplimentare și suport privind înregistrarea în platforma SGR există disponibil un call center – 021 207 00 09 – număr cu tarif normal apelabil din orice rețea, disponibil de luni până vineri între orele 09:00-18:00, cu excepția sărbătorilor legale.

C.I.

Articolul precedentVacanța de schi este săptămâna viitoare pentru elevii din Neamț, Bacău, Iași, Botoșani și Vaslui
Articolul următorDin lac în puţ! Riscă 7 ani de puşcărie pentru că a mituit un poliţist!