politie masini noi botosaniPoliţiştii din Botoşani au derulat, în zilele de 18 şi 19 august, ample acţiuni de control în oraşul Darabani şi în comunele învecinate, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani.

Poliţiştii au legitimat peste 170 de persoane şi au controlat, în trafic, 66 de vehicule. Au fost verificate, la domiciliu, 13 persoane cu privire la care existau dispuse măsuri preventive (control judiciar). Au fost, de asemenea, efectuate controale la 54 de agenţi economici.

„Cu prilejul acţiunilor au fost dispuse 96 de sancţiuni contravenţionale însumând 58.275 de lei. Cele mai multe abateri constatate au vizat încălcarea normelor de comerţ (45) şi a celor privind circulaţia pe drumurile publice (26). A fost, de asemenea, confiscată, în numerar, suma de 2.163 de lei, precum şi diferite mărfuri pentru care agenţii economici nu deţineau documente legale, în valoare de peste 530 de lei”, potrivit comunicatului citat.

La acţiunile poliţiştilor au participat şi reprezentanţi ai Jandarmeriei şi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare Botoşani. (ZCH NEWS)

Articolul precedentGALERIE FOTO Achtung, achtung, se asfaltează!
Articolul următorGALERIE FOTO Tașca: Flori de Munte cu Mircea Baniciu și plăcinte ”poale-n brâu”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.