Am venit să colindăm/ Mașina să v-o ”tamponăm” –”colindător” ridicat de mascați

Am venit să colindăm/ Mașina să v-o ”tamponăm” –”colindător” ridicat de mascațiUn tânăr de 24 de ani, din Borca, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după o ispravă creștină aproape tradițională în zonă, din ziua de Crăciun. Individul făcea parte dintr-un grup de colindători, care a oprit două autoturisme în trafic, pe DN 17 B, și a ”fericit” cei 4 ocupanți – oameni pașnici din Borca și din Ilfov.

”Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii, însoțiți de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au detensionat conflictul izbucnit și implicit, au identificat persoanele implicate, pe care le-au condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor”, a precizat agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. ”Din investigațiile efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce patru persoane cu vârste cuprinse între 19 și 56 de ani, din Borca și Ilfov, se deplasau cu autoturismele pe DN 17 B, ar fi fost oprite în trafic de către un grup de colindători, moment în care unul dintre aceștia, în vârstă de 24 de ani, ar fi provocat distrugeri la componentele autoturismelor în cauză. De asemenea, acesta ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică și le-ar fi indus atât conducătorilor auto cât şi pasagerilor, o stare de temere”.

Capul răutăților, tânărul de 24 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, iar în ziua de 28 decembrie a fost prezentat procurorului de caz, din cadrul Parchetului Bicaz, cu propunerea luării unei măsuri preventive pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Procurorul a considerat că nu se impune arestarea și a dispus plasarea ”colindătorului” sub control judiciar, cu obligațiile aferente. Dacă mai face vreo ”glumă” similară și de revelion, tânărul are șanse mari să înceapă anul 2020 în arest.

C.M.

 

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...