0:00

Astăzi, 29 decembrie, alte 48 de persoane din județul Neamț au teste pozitive la coronavirus. În total, în țară sunt 4.637 de cazuri noi, după prelucrarea a 24.242 de teste, număr de trei ori mai mare decât în zilele precedente.

În Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț erau internați 165 de pacienți pozitivi, dintre care 8 în ATI, iar șase erau ventilați mecanic. De ieri și până astăzi doi dintre pacienți cu Covid au decedat. Este vorba de o femeie de 79 de ani și un bărbat de 77de ani, amândoi aveau și alte boli, potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului județean. În așteptarea rezultatului la teste mai erau internați 36 de pacienți.

Fiindcă în ultimele două săptămâni au fost puține cazuri noi, rata de infectare a ajuns astăzi la 1,05 la mie în Neamț.

Doar în 10 localități sunt persoane confirmate pozitive, dintre care 3 au o rată mai mare de răspândire, de peste 3 la mie, potrivit datelor transmise de Prefectura Neamț:

29dec rata prefectura

În spitalele din țară erau internați 9.628 de pacienți, dintre care 1.162 în ATI.

S-au înregistrat „135 de decese (89 bărbați și 46 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 48 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 32 decese la categoria de peste 80 de ani.

129 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 4 pacienți decedați nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, potrivit GCS .

C.I.

Articolul precedentPROIECT Salariile bugetarilor vor fi îngheţate la nivelul decembrie 2020; cererile de reeşalonare a datoriilor pot fi depuse până pe 31 martie 2021
Articolul următorUn tânăr a fost prins conducând fără permis o mașină radiată, altul a intrat la închisoare pentru că a șofat beat