pietricica turism

O asemănare spectaculoasă, nefericită în egală măsură, între Klaus Iohannis şi Traian Băsescu este că şi-a consolidat statutul de a nu i se da dreptate nici când are. E o contraperformanţă pentru care n-a trudit – s-a comportat cât se poate de natural. Principalul efect devastator e cel prezentat în alte câteva ocazii: teme şi abordări foarte serioase mor instantaneu din cauza susţinătorului.

La un miting electoral ţinut în oraşul-simbol al Revoluţiei, Iohannis a afirmat că România ar fi arătat cu totul altfel dacă se aplica Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara din 1990. Manifest emblematic pentru speranţele într-o societate curăţată de tarele trecutului, proclamaţia în 13 puncte a fost preluată ca program de manifestanţii din Piaţa Universităţii. Peste ani, de George Şerban, Societatea Timişoara şi acele vremuri când nu făceam economie la sinceritate ne amintim, de regulă, în jurul datei de 11 martie (lansarea proclamaţiei) sau când pomenim legea lustraţiei de care ţara n-a avut parte. Pentru istorie, dar şi ca semnal pentru atenţia acordată lui Iohannis, merită amintită esenţa Punctului 8: „(…) propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatura, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate. Prezenţa lor în viaţa politică a ţării este principala sursă a tensiunilor şi suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situaţiei şi reconcilierea naţională, absenţa lor din viaţa publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Ştim cu toţii în ce măsură era condiţionată viaţa individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuinţe, de carnetul roşu şi ce consecinţe grave atrăgea predarea lui. Activiştii au fost însă acei oameni care şi-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist şi a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanţiile morale pe care trebuie sa le ofere un Preşedinte (…)”. În continuare se vorbea de reducerea prerogativelor acestei funcţii, de deschiderea ei spre personalităţi fără experienţă politică. Atunci s-a propus ca prima legislatură să fie de doi ani, poate singura cerere pusă în practică. Tot atunci, la Punctul 10, unde era susţinută iniţiativa particulară şi o variantă de împroprietărire a salariaţilor, se remarca un viitor blestem mai aprig ca prezicerile lui Silviu Brucan: Nu vom avea niciodată pluralism politic fără pluralism economic”.

Istoria se repetă, dar nu merge înapoi. N-avem cum recupera Punctul 8. Evocarea acestei suferinţe pe o scenă ticsită de urmaşii lui Ion Iliescu, care au exploatat cărarea FSN – PD – PDL – PNL, e cel puţin la fel jenantă ca pluralismul politic de azi. Nu este exclus ca Iohannis să creadă sincer în ce-a spus. Dacă voia să convingă, trebuia să adauge, dacă nu să dezvolte ceva: apelul în favoarea introducerii Punctului 8 în legea electorală a fost semnat de aproape 4 milioane de români. Atât.

Viorel COSMA