Ceremonia religioasă pentru înmormântarea lui Alexandru Gabriel Băiașu, tânărul care a murit după arsurile profunde suferite în explozia apartamentului său din Piatra Neamț, din 31 octombrie, va avea loc joi, 15 noiembrie. Ionel Băiașu s-a întors cu fiul lui din Belgia, marți noapte. Sicriul a fost depus în capela cimitirului Eternitatea. Astăzi, de dimineață, Primăria Piatra Neamț i-a eliberat tatălui, în regim de urgență, toate actele necesare înhumării.
În urma exploziei urmată de incendiu, Alexandru a suferit arsuri de gradul III pe 70% din corp. A fost adus la UPU Piatra Neamț, după aproape trei ore a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași de unde joi, 1 noiembrie, a fost transferat cu avionul la Grand Hopital de Charleroi, Belgia. În după-amiaza de 8 noiembrie, la opt zile de la explozie, tânărul ars a murit. (C.I.)



