Aleși să se plimbe?

Aflăm despre un nene cu atribuții cocoșabile în urbea noastră o devenit greu vizibil la cearcăn, pe motiv că e mai mereu plecat (și nu dus cum zice unii) cu solie peste mări și țări, ceea ce în traducție administrativă înseamnă delegății. Și pe bună dreptate, că Piatra e înfrățită bățos, plus că un nou frate nu strică niciodată. Acuma, nu prea știm cine-i semnează țidulele de plecat peste graniță, dar din ce ni s-o zis, și conducerea și celeul de la Piatra este fleașcă de curiozitate ce-o făcut omu pe unde s-o plimbat, că banii s-o dat și trebe, cât de cât, justificați ca și amploare a sumei, inclusiv diurnele.

Legat de cele zise mai sus, să știți și la cejeu se găsesc conselieri aleși, dar călători, mai pe la manifestare, mai pe la un congres, mai pe la un curs de perfecționare cu relaxarea inclusă, că doar suntem în Europa și nu se cade să nu faci act de prezenție la evenimenturi de extracție administrativ teritorială și de partid. Acuma că domni conselieri mai iau și ceva unter-consilieri, este deja treaba cejeului cine și cui plătește deplasarea. Partea bună a trebii ăsteia ar fi că oamenii merg, văd, învață și se întorc, numai că nu aplică nici din ce o văzut, nici din ce o învățat și se mai și întorc pe unde o fost, motiv numai bun pentru o seamă de hâtri să-i eticheteze cu zicala aia cu ierbivora care s-o dus, cum s-o dus, dar s-o-ntors numa bună de sămânță. Să zicem că așteptăm să videm vreun raport, jurnal de călătorie ceva, ca să avem ce mai povesti.

Da să vedeți până unde bate politica. Pe un nene conselier la celeul nost cel de toate zilele, liberal cu acte-n regulă, l-o pus, nu știm cine, să-și schimbe poza oficială de prezentare. Cum o pus-o, cum i-o intrat un comentariu – să trăiți, dom vice! de la un șăf de prin celălant partid, semn că discuțiile preliminare pentru un post mai cumsecade opoziției, deja s-o făptuit între pesedei și cei ce le stau contra din punct de vedere doctrinar. Rămâne de văzut cine o să sară de neuroni în sus, că partidoiu mai are datorii pentruo seamă de inși care s-o aaplecat din gros la campanie. Deci, așteptăm.

Autor:

Ultima ora

Vaslui. Femeie rănită în urma unui incendiu izbucnit la locuința sa

Casa unei femei din localitatea Berezeni a luat foc...

Captură de aproape 1,2 milioane de lei la frontiera cu Ucraina: haine, parfumuri și marochinărie suspectate a fi contrafăcute

Polițiștii de frontieră suceveni efectuează cercetări în două cazuri...

Neamț Podul de la Pângărați, din nou în șantier: trafic semaforizat pe DN 15

Șoferii care circulă miercuri, 16 septembrie, pe DN 15,...

Bacău. Plan Roșu activat după ce mai mulți copii au acuzat stări de rău. 44 de persoane au ajuns la spital

Actualizare: Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat. În...