ani siglaLa Curtea de Apel Bacău a fost înregistrat un dosar în care viceprimarul comunei Podoleni se judecă cu Agenția Națională de Integritate. Totul după ce luna trecută instituția a emis un comunicat prin care arăta că Nicolae Pricope ar fi fost în conflict de interese în perioada în care era consilier local al comunei Podoleni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței pe 5 septembrie, la Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal dar deocamdată nu a fost stabilită data primei înfățișări. În dosar viceprimarul comunei Podoleni are calitatea de reclamant, iar ANI este pârât. Rămâne de văzut de partea cui este dreptatea în acest caz, de menționat fiind faptul că decizia Curții de Apel Bacău nu va fi definitivă, drept pentru care poate fi contestată de oricare din părțile interesate.

Totul a început pe 19 august când Agenția Națională de Integritate a emis un comunicat în care arăta că Pricope ar fi fost în conflict de interese. S-a întâmplat pe când avea calitatea de consilier local și ar fi participat la adoptarea unei hotărâri prin care și-a favorizat membri ai familiei, mama și soția. „În perioada exercitării mandatului de consilier local (2020-2024), deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la adoptarea unei Hotărâri a C.L. Podoleni din data de 6 ianuarie 2022 ce a adus un beneficiu pentru soția, și respectiv mama acestuia, prin prisma calităților și funcțiior deținute de acestea în cadrul unor societăți comerciale. Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1)  din O.U.G. nr. 57/2019”, se arăta în comunicatul ANI (amănunte aici).

(G. S.)

Articolul precedentÎnscrieri la Școala Populară de Artă Piatra-Neamț pentru anul 2024-2025
Articolul următorRechizite școlare gratuite pentru elevii defavorizați
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.