0:00

Alegerile pe ultima sută de metri, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Începând cu 21 mai, pe parcursul a trei zile, se desfăşoară activitatea de predare a buletinelor de vot, precum şi a celorlalte materiale necesare votării. Buletinele de vot şi celelalte materiale se preiau de primar sau de secretarul primăriei (cu împuternicire scrisă din partea primarului). Materialele se predau preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare pe bază de procese verbale de predare-primire, iar ulterior, se depozitează într-un spaţiu, sigilat, până la transportul acestora la secţiile de votare, în preziua alegerilor.

„Sunt luate toate măsurile în privinţa instruirilor obligatorii care vizează persoanele implicate în desfăşurarea alegerilor, precum şi pentru repartizarea, în condiţii de siguranţă deplină, a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale specifice. Până în momentul de faţă nu au existat sincope şi, alături de personalul prefecturii şi celelalte instituţii cu atribuţii în acest sens, vom depune toate eforturile pentru ca, în judeţul Neamţ, alegerile să se desfăşoare fără probleme”, a declarat prefectul judeţului Neamţ, domnul Ioan Vlad Angheluţă.

În paralel  vor avea loc instruiri în patru centre din tot județul Neamț, iar la aceste instruiri vor trebui să participe preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare, secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, reprezentanţi ai formaţiunilor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au depus liste de candidaţi – cu statut de invitaţi şi reprezentanţi ai mass-media – cu statut de invitaţi. Echipele de instruire sunt formate din magistraţi de la Biroul Electoral Judeţean nr. 29 Neamţ, precum şi din reprezentanţi ai Autorităţii Elcetorale Permanente, Instituţiei Prefectului, Direcţiei Regionale de Statistică Neamţ şi Ofificiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Neamţ.

În cadrul întâlnirilor de lucru vor fi prezentate normele legale referitoare la tipurile de liste electorale care se vor folosi la alegerile europarlamentare; atribuţiile birourilor electorale ale secţiilor de votare în preziua şi ziua votării, precum şi după încheierea votării; desfăşurarea votării şi observarea alegerilor, numărarea voturilor şi constatarea rezultatelor votării; transportul documentelor şi predarea acestora la Biroul Electoral Judeţean nr. 29 Neamţ, precum şi reprezentanţilor judecătoriilor și asigurarea cu materiale necesare votării – buletine de vot, ştampile de control, ştampile cu menţiunea „VOTAT”, ştampile cu menţiunea „ANULAT”, timbre autocolante, alte materiale necesare votării. (I.C.)

Articolul precedentBotești: Speranțe pentru mai târziu
Articolul următorFC Ceahlăul se reformează