0:00

Încă nu a început campania electorală pentru alegerile la Primăria Roman, programate pe 11 iunie, dar sigur a început circul între principalele tabere, PSD și PNL.

Mai întâi a fost o postare, pe un cont de Facebook, despre așa-zisul și iminentul ”divorț” al primarului interimar și candidatul PNL, Lucian Micu. Raportată de acesta, între timp, postarea a fost ștearsă. A rămas doar indignarea împricinatului, într-un mesaj de avertizare, postat pe propriul profil de socializare, cu titlul: ”Lăsați-mi familia în pace!

Pentru PSD, campania electorală de alegere a primarului a început deja și oamenii joacă așa cum știu ei mai bine, cu mizerii și minciuni pe care mintea unui om normal nu le poate gândi. Așa ne-am trezit, eu și soția mea, că am fi divorțat și că ne vom încheia socotelile după campanie! Ce mizerie! Ce minciună de ultimă speță! Caracteristic pentru PSD! Când nu ai habar de oraș, de proiecte, de ce-i interesează pe romașcani, ataci abject, arunci pe piață tot felul de zvonuri imbecile! Ca să nu existe dubii: mârșăvia asta m-a prins alături de fetele și de soția mea! Rămâne de netolerat o asemenea atitudine și îi avertizez pe cei de la PSD, dar și pe cei intră in astfel de jocuri murdare, că vor da socoteală în instanță.

Alegeri la Roman – faza pe atacuri la fami(g)lie, ZCH NEWS - sursa ta de informații
foto: captură de ecran Facebook/Lucian Micu

Vizați direct, social-democrații au reacționat, prin vocea autorizată a preșeidntelui organizației romașcane, senatorul Dan Manoliu. Evident, tot pe Facebook, fiindcă, dacă administrația și bârfa socială se fac pe Facebook, de ce nu s-ar face și politică?

Scrie președintele PSD Roman, pe pagina sa de senator: ”Din funcția de senator de Neamț cât și cea de președinte al PSD Roman, aduc la cunoștința tuturor că, așa cum până acum am dus mereu campanii pozitive bazate exclusiv pe proiecte și fără a face atacuri la persoană, așa vom proceda și în continuare, iar dacă domnul candidat Micu nu transmite public și nu aduce dovezi clare despre reprezentantul PSD Roman care i-ar fi adus aceste ofense, nu putem decât să concluzionăm că tot acest demers al său a fost unul mârșav și o tentativă ieftină de a se autovictimiza pentru a mai câștiga câteva voturi… În aceste condiții, așteptăm scuzele publice ale d-lui Lucian Micu pentru acuzele aduse PSD, iar în caz contrar consider că acesta nu mai are nimic de spus în ce privește onoarea domniei sale.

Alegeri la Roman – faza pe atacuri la fami(g)lie, ZCH NEWS - sursa ta de informații
foto: captură de ecran Facebook/Dan Manoliu

La asta, Lucian Micu a răspuns, desigur: ”Cea mai bună apărare e atacul și asta știe și PSD-ul… Nu dau eu nume, poliția va da, fiindcă eu fac plângere la poliție. Mai mult nu vreau să intru în subiectul ăsta, fiindcă este extrem de neplăcut”. (D.A.)

Articolul precedentFutsal Ceahlăul s-a impus și la Gheorgheni
Articolul următorGALERIE FOTO Volei Alba Blaj (f) şi Arcada Galaţi (m) au cucerit Cupa României
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.