Un şofer din Grumăzeşti a fost prins în trafic marți, 10 decembrie, prin centrul oraşului Târgu Neamţ conducând sub influenţa alcoolului. Acesta a fost oprit de un echipaj a Poliţiei Rutiere Târgu Neamţ, după ce a observat că şoferul nu a acordat prioritate la o trecere de pietoni. În urma efectuării testului cu aparatul de alcoolemie, poliţiştii au constatat şocaţi că şoferul avea alcool în sânge cu o valoare de 1.18 mg/l.
Echipajul de poliţie l-a oprit pe şoferul din Grumăzeşti în Piaţa „Adormirii Maicii Domnului”, când au constatat că acesta era „mort de beat”. Poliţiştii nu s-au intimidat nici când şoferul le-a zis că este verişor cu Ionel Arsene, şi după ce au constat alcoolemia din sânge l-au dus la sediul poliţiei unde i s-a întocmit dosar penal. Agenţii de la Rutieră spun că o asemenea valoare la alcoolemie este un record pentru Târgu Neamţ.
În această perioadă au loc mai multe acţiuni ale Poliţiei Rutiere, în cadrul campaniei „Poliţia a declarat război şoferilor băuţi”, astfel că, de vineri şi până astăzi, poliţiştii de la Rutiera din Târgu Neamţ au întocmit şase dosare pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice (cu alcoolemia peste 0,40 în aerul expirat) şi patru contravenţii (cu alcoolemia sub 0,40 în aerul expirat). Celor zece şoferi li s-au reţinut permisele de conducere.
C.T. STURZU