pompierÎnceputul de an era să fie trist pentru proprietarul unui gater din Farcaşa. În această dimineaţă (3 ianuarie), muncitorii au dat alarma, după ce s-au dus la serviciu şi au găsit toată hala plină de fum. Au anunţat pompierii, iar spre locul intervenţiei au plecat două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD de la Garda 2 Poiana Teiului, precum şi o maşină de la SVSU Borca. Pompierii au fost nevoiţi să desfacă planşeul dintre hala propriu-zisă şi mansardă, pentru că rumeguşul folosit la izolaţie ardea mocnit. Iar în mansardă este biroul administratorului. Totul s-a întâmplat din cauza burlanului de la soba metalică din hală, care era încins, iar la trecerea prin planşeul dublu, făcut din scândură cu rumeguş la mijloc, nu era izolat corespunzător.

C.M.

Articolul precedentBilanţ rutier: 9 accidente uşoare şi unul grav, cu minciuni şi fugă de la locul faptei
Articolul următorÎnainte de a fi reţinut, piromanul din Bodeşti a înjunghiat un tânăr
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.