0:00

În cadrul unei conferințe de presă organizată somptuos la cel mai luxos hotel din oraș, Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă a adunat laolaltă toți jurnaliștii locali acreditați ca să le prezinte bilanțul activității pe anul anterior.

Peste “realizările” din 2013, directorul Chirilă a trecut rapid, chiar foarte tehnic: “N-am să insist cu prezentarea bilanțului. Cea mai importantă realizare în 2013 a fost acreditarea serviciilor în sistemul ISO. În rest, apreciem activitatea agenției ca fiind la un nivel bun. De altfel, am primit de la instituția de la București calificativul de Foarte Bine. Suntem în primele 10 instituții din țară la capitolul performanță. Nu avem cele mai bune dotări să fim primii, dar suntem mulțumiți.”

Nici verbal nici în scris, raportul de activitate pe 2013 al AJOFM nu a fost prezentat în formulă completă. Așa cum Ziarul Ceahlăul v-a semnalat deja încă din ediția publicată pe 11 februarie, în cele 35 de pagini de bilanț lipsesc detaliile legate de debitele celor 37 de societăți care au primit bani nejustificați prin intermediul AJOFM Neamț. Mergând mai departe și tot la capitolul “realizări” au fost prezentate și cele 8 proiecte cu finanțare nerambursabilă câștigate de agenția nemțeană pentru implementarea și derularea unor cursuri de integrare pe piața muncii a șomerilor.

Milioane de lei pentru angajarea șomerilor nemțeni

De exemplu, de 1,1 milioane de lei va dispune AJOFM Neamț pentru implementarea unui proiect care ar urma să-i învețe pe șomerii nemțeni meserii din domeniul turismului. Proiectul, în valoare totală de 3,6 milioane de lei, se va desfășura simultan în Neamț, Suceava și Constanța. Alte 1,3 milioane de lei din bani europeni se vor transforma în proiectul START, un alt program derulat în parteneriat cu mai multe instituții. În cadrul acestuia, șomerii nemțeni vor participa la cursuri pentru meserii precum cea de tinichigiu auto sau mecanic auto. Proiectul Focus se adresează nemțenilor fără loc de muncă din mediul rural. 1,1 milioane de lei ar urma să intre în acest program pentru instruirea lor în vederea căutării unui loc de muncă peste hotare. Asta ar presupune inclusive ca șomerii să participe la cursuri de limbi străine. Centrele care intră în acest program vor fi organizate în comunele Hangu, Vânători și Săbăoani.

Un alt proiect ce-ar urma să fie realizat tot din bani comunitari este unul informatic, un program care ar urma să facă o bază de date comună între cele mai importante instituții din județ: Inspectoratul Teritorial de Muncă, Agenția Județeană pentru Plăți și Prestații Sociale și Casa Județeană de Pensii Neamț: “județul Neamț este județul pilot al acestui proiect. Va fi practic o integrare a bazelor de date cu care vor lucra toate instituțiile amintite. Pentru început, 20 de primării vor beneficia de implementarea aplicației și sperăm noi ca într-un an, cel mult un an și jumătate să putem vorbi și de rezultate”, a declarat Daniel Chirilă, directorul executiv al AJOFM Neamţ.

Ioana HAGI-STAN

Articolul precedentAnalizele medicale, repetate doar la nevoie
Articolul următorOncologia, acoperită pe jumătate