Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Neamţ a schiţat, în cadrul şedintei Comitetului Executiv de luni, 3 februarie, modul în care se va derula campionatul judeţean în următoarele sezoane.

bradu borca speranta raucesti aprilie 2019 21Sezonul de primăvară al ediţiei 2019/2020 va debuta pe 1 martie şi se va încheia pe 7 iunie. În acest interval, se vor desfăşura cele 11 etape din retur şi play-off-ul. Pe 8 iunie, AJF Neamţ va anunţa la Federaţia Română de Fotbal (FRF) numele campioanei județene, care va participa la meciurile de baraj pentru promovarea în Liga a III-a din 13 și 20 iunie, desigur dacă deţine certificat de identitate sportivă.

speranta raucesti victoria horia 2018 15Sezonul 2020/2021 se va desfășura în condiţii asemănătoare cu cel aflat în derulare. Se va apela din nou la sistemul cu două serii geografice, iar primele două clasate în fiecare serie vor juca încrucișat în semifinalele campionatului, într-o singură manșă, pe teren neutru. Şi finalele se vor desfășura tot în cuplaj, tot pe teren neutru.

bravo bodesti vointa valea ursului iunie 2019 18În fine, ediția 2021/2022 va aduce noutăţi, bazate pe decizia Comitetului Executiv al FRF. „Se va desfășura cu minimum 14 echipe sau cu maximum 18 echipe, care vor fi obligate a avea condiții regulamentare de disputare a jocurilor (vestiare, gard împrejmuitor, etc.). Liga a V-a nu se va desfășura”, se precizează într-un comunicat de presă al AJF Neamţ. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: Arhiva ZCH NEWS)

Articolul precedentCondamnații pentru infracțiuni rutiere – duși la teatru, la ”Consum excesiv”
Articolul următorEugen Țapu-Nazare, senator PNL: ”PSD nu poate depăși granița propriilor interese. Pentru ei, românii nu contează”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.