AJF Neamţ: Ioan Costin Toma reales preşedinte: „Îmi propun progresul fotbalului judeţean!”

Ioan Costin Toma a fost reales, vineri, 30 martie, în funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF) Neamț, se precizează într-un comunicat de presă. El a primit girul a 27 de reprezentanți ai asociațiilor și cluburilor sportive afiliate la AJF Neamț (din cei 30 de membri cu drept de vot), care au fost prezenţi la Adunarea Generală de Alegeri, care a avut loc la stadionul “Ceahlăul” din Piatra Neamț.

„Îmi propun progresul fotbalului judeţean. Vrem să ridicăm ştacheta din punct de vedere tehnic, organizatoric şi disciplinar. De asemenea, îmi doresc să avem campioane puternice în Liga a IV-a, care să câştige barajul pentru Liga a III-a, aşa cum s-a întâmplat de mai multe ori în ultimii ani. Nu în ultimul rând, îmi doresc ca tot mai mulţi copii să confirme la trialuri”, a declarat Ioan Costin Toma.

Vicepreşedinţi ai AJF Neamţ vor fi Cristian Luca (Cimentul Bicaz) și Iulian Popescu (Moldova Cordun), iar secretarul general al forului nemțean va fi tot Jan Bratu. Vladimir Urzică va continua în funcția de președinte al Comisiei Județene de Arbitri Neamț. Comitetul Executiv al AJF Neamț îi mai cuprinde pe: Toader Șteț (copii și juniori), Constantin Leonte (Victoria Horia) şi Cristian Cocea (Arsenal Văleni).

Membrii Adunării Generale a AJF Neamț au votat în unanimitate ca Ioan Costin Toma să-i reprezinte la Adunarea Generală de alegeri a Federației Române de Fotbal din 18.04.2018. Preşedintele Costin Toma a evitat, cu eleganţă, întrebarea referitoare la o eventuală susţinere pentru Ionuţ Lupescu din partea fotbalului nemţean: „Votul este un instrument democratic, inalienabil, secret. Toţi candidaţii au programe, dar până pe 18 aprilie mai este ceva timp”. (M. CONSTANTINESCU; FOTO: AJF Neamţ; Ionuţ Lupescu Facebook)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...