AJF 1Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Neamț a făcut cunoscut programul meciurilor din noua ediție a Ligii IV-a la fotbal. În total, s-au înscris 11 echipe, astfel încât în fiecare etapă câte o competitoare nu va juca. Turul sezonului va începe duminică, 20 august. CSM Ceahlăul, echipă nou promovată în Liga a IV-a, va debuta, în deplasare, la Zimbrul Vânători-Neamț; Cimentul Bicaz, câștigătoarea etapei județeane a Cupei României, se va deplasa la Bradul Roznov; campioana județului, ACS Enadani Poiana Teiului, va avea meci la Moldova Cordun.

”Cu toate că acum înlesnirile fiscale sunt mai bune, primarii se tem mai mult. Nicio echipă nu-i nouă. Am fi vrut măcar să avem 12 echipe la start, dar nu s-a putut. În sezonul trecut am avut 16 formații înscrise. Se anunță un campionat echilibrat, un campionat tare, pentru că s-au înscris cele mai bune echipe”, a declarat Ioan Costin Toma, președintele AJF Neamț.

Prof. Toader Șteț spune că fotbaliștii de la CSM Ceahlăul vor întâlni abia în partea a doua a turului echipele cu pretenții la promovare însă nicio formație nu trebuie subestimată. ”Noi dorim să promovăm și să etalăm un joc spectaculos. Nu ne va fi ușor însă ne vom strădui să câștigăm toate meciurile”.

Etapa I

1) Victoria Horia – Voința Ion Creangă

2) STA – ACS Bradul Borca

3) Bradul Roznov – CS Cimentul Bicaz

4) ACS Viitorul Targu Neamt – CS Speranta Raucesti

5) Moldova Cordun – ACS Enadani Poiana Teiului

6) Zimbrul Vinatori Neamt – CSM Ceahlaul Piatra Neamt

Etapa a II-a

1) ACS Bradul Borca – Victoria Horia

2) CS Cimentul Bicaz – STA

3) CS Speranta Raucesti – Bradul Roznov

4) ACS Enadani Poiana Teiului – ACS Viitorul Targu Neamt

5) CSM Ceahlaul Piatra Neamt – Moldova Cordun

6) Vointa Ion Creanga – Zimbrul Vinatori Neamt

Etapa a III-a

1) ACS Bradul Borca – Vointa Ion Creanga

2) Victoria Horia – CS Cimentul Bicaz

3) STA – CS Speranta Raucesti

4) Bradul Roznov – ACS Enadani Poiana Teiului

5) ACS Viitorul Targu Neamt – CSM Ceahlaul Piatra Neamt

6) Moldova Cordun – Zimbrul Vinatori Neamt

Etapa a IV-a

1) CS Cimentul Bicaz – ACS Bradul Borca

2) CS Speranta Raucesti – Victoria Horia

3) ACS Enadani Poiana Teiului – STA

4) CSM Ceahlaul Piatra Neamt – Bradul Roznov

5) Zimbrul Vinatori Neamt – ACS Viitorul Targu Neamt

6) Vointa Ion Creanga – Moldova Cordun

Etapa a V-a

1) CS Cimentul Bicaz – Vointa Ion Creanga

2) ACS Bradul Borca – CS Speranta Raucesti

3) Victoria Horia – ACS Enadani Poiana Teiului

4) STA – CSM Ceahlaul Piatra Neamt

5) Bradul Roznov – Zimbrul Vinatori Neamt

6) ACS Viitorul Targu Neamt – Moldova Cordun

Etapa a VI-a

1) CS Speranta Raucesti – CS Cimentul Bicaz

2) ACS Enadani Poiana Teiului – ACS Bradul Borca

3) CSM Ceahlaul Piatra Neamt – Victoria Horia

4) Zimbrul Vinatori Neamt – STA

5) Moldova Cordun – Bradul Roznov

6) Vointa Ion Creanga – ACS Viitorul Targu Neamt

Etapa a VII-a

1) CS Speranta Raucesti – Vointa Ion Creanga

2) CS Cimentul Bicaz – ACS Enadani Poiana Teiului

3) ACS Bradul Borca – CSM Ceahlaul Piatra Neamt

4) Victoria Horia – Zimbrul Vinatori Neamt

5) STA – Moldova Cordun

6) Bradul Roznov – ACS Viitorul Targu Neamt

Etapa a VIII-a

1) ACS Enadani Poiana Teiului – CS Speranta Raucesti

2) CSM Ceahlaul Piatra Neamt – CS Cimentul Bicaz

3) Zimbrul Vinatori Neamt – ACS Bradul Borca

4) Moldova Cordun – Victoria Horia

5) ACS Viitorul Targu Neamt – STA

6) Bradul Roznov – Vointa Ion Creanga

Etapa a IX-a

1) Vointa Ion Creanga – ACS Enadani Poiana Teiului

2) CS Speranta Raucesti – CSM Ceahlaul Piatra Neamt

3) CS Cimentul Bicaz – Zimbrul Vinatori Neamt

4) ACS Bradul Borca – Moldova Cordun

5) Victoria Horia – ACS Viitorul Targu Neamt

6) STA – Bradul Roznov

Etapa a X-a

1) CSM Ceahlaul Piatra Neamt – ACS Enadani Poiana Teiului

2) Zimbrul Vinatori Neamt – CS Speranta Raucesti

3) Moldova Cordun – CS Cimentul Bicaz

4) ACS Viitorul Targu Neamt – ACS Bradul Borca

5) Bradul Roznov – Victoria Horia

6) STA – Vointa Ion Creanga

Etapa a XI-a

1) Vointa Ion Creanga – CSM Ceahlaul Piatra Neamt

2) ACS Enadani Poiana Teiului – Zimbrul Vinatori Neamt

3) CS Speranta Raucesti – Moldova Cordun

4) CS Cimentul Bicaz – ACS Viitorul Targu Neamt

5) ACS Bradul Borca – Bradul Roznov

6) Victoria Horia – STA    (Ana MOISE)

 

 

Articolul precedentElevul Iulian Tomovici, al treilea la ”Impuls Perpetuum”
Articolul următorFlagrant de șantaj cu ”livrarea” banilor la domiciliu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.