În urma unui articol publicat recent , după ce un cititor ne-a semnalat cât de abrupte sunt, rampele amenajate la podul spre Piața Centrală din Piatra-Neamț, peste Cuejdi, au fost remediate. Panta a fost „îndulcită”, pe ambele capete, altfel nici n-ar fi putut fi utilizate, decât de copii cu role.
Chiar și așa, oamenii încă se chinuie să urce și să coboare, ajutându-se de balustradă.
Cel puțin cei pe care i-am surprins „atacând” rampa nu doar au apreciat existența acestora, dar s-au și plâns de dificultatea de a urca, mai ales când cărucioarele sunt încărcate.
”Cam abrupte, dar față de cum erau înainte sunt puțin mai bune. Celelalte erau mai abrupte. Acuma au mai pus niște ciment, dar tot rău îi. Aici, dacă vrea cineva să coboare cu căruciorul, se oprește în gard”, ne-a mărturisit o femeie care încerca să-și urce cumpărăturile, gâfâind. „A doua e prea abruptă”, a continuat, referindu-se la rampa dintre scări.
„Astea-s prost făcute, nu vedeți cât de abrupte sunt? Sunt făcute aiurea, numai ca să fie făcute”, a întărit un bărbat.
Cu certitudine, forma finală a rampelor va rămâne în acest stadiu. Dincolo de neajunsuri, trebuie remarcat faptul că este prima dată, după zeci de ani de când există acest pod, când cineva s-a gândit la ușurarea accesului pe scările acestui pod.
A.H.