IMG_0022Florin Mihai (29 de ani), tânărul care a lovit o femeie fără niciun motiv în zona Pieţei centrale din Piatra-Neamţ unde-şi petrece mai toată ziua, a fost internat în secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Măsura a fost luată pentru a proteja bătrânii şi copiii care i-ar fi putut cădea victime. Însă procedurile, conform Legii sănătăţii mintale, sunt destul de complicate în privinţa internării nevoluntare a unei persoane.

Un medic de specialitate trebuie să decidă că o persoană are o tulburare psihică şi consideră că, din cauza acestei tulburări, poate vătăma alte persoane, apoi propunerea de internare trebuie analizată de o comisie din cadrul spitalului, după care se înaintează judecătoriei. Instanţa este cea care dispune, în regim de urgenţă, după judecarea cauzei în camera de consiliu, pentru protejarea bolnavului psihic, măsura internării nevoluntare. Iar până ce se pronunţă instanţa, pacientul trebuie examinat periodic de comisia de la nivelul spitalului, la un interval de maximum 5 zile. La proces trebuie să participe procurorul, iar pacientului i se asigură obligatoriu un apărător din oficiu. Decizia instanţei poate fi atacată, deci procedura în sine, durează destul de mult chiar dacă este în regim de urgenţă.

Revenind la Florin Mihai, care spune că locuieşte în Horia, în mod normal dacă a fost internat la Gâdinţi cum susţine, teoretic ar trebui să se afle în îngrijirea unei persoane care să se asigure că urmează tratamentul medical. Lucrurile stau, însă, cu totul altfel. „Un moş de-al lui de la noi din comună l-a luat în spaţiu, ca să-şi poată face buletin, dar el nu locuieşte aici”, a declarat Vasile Baciu, primarul de Horia. „Între timp a murit moşul respectiv, iar casa e încuiată. Proprietarul are o singură fată, care lucrează în străinătate. Mama lui Florin Mihai ăsta ar trăi prin Ploieşti, deci dacă el stă prin Piatra-Neamţ pe la adăpostul din Speranţa este clar că nu este supravegheat de nimeni. Şi am înţeles că mai are un frate, dar nu ştiu pe unde este şi acela. Nu ştiu ce să zic, dar dacă a ajuns să lovească bătrânele pe stradă, e clar că trebuie luate măsuri”.

C. MIRCEA

 

Articolul precedentDacă ați văzut acest bărbat, sunați la 112!
Articolul următorO ședință de frecat tichetu
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Pai cat sta pe acolo la psihiatrie, sa fie “ajutat asa” sa nu mai fie violent, un tratament acolo cu sedative, daca nu sunt , poate niste insecticid intravenos…

Comentariile sunt închise.