ACTUALIZARE Aflat în divorț cu soția, un bărbat și-a dat foc la casă și s-a spânzurat

***** ACTUALIZARE: În timpul cercetărilor făcute la fața locului, a fost găsită o scrisoare de adio, ceea ce indică faptul că bărbatul a acționat cu premeditare. Mai mult decât atât, el a scos din bucătărie toate hainele copilului minor, înainte de a incendia încăperea. Norocul, spun pompierii, a fost că nu a deschis ferestrele, astfel încât nu a fost oxigen și flăcările au ars mai mult mocnit și nu s-au extins la restul casei.

Pe parcursul acestui an, polițiștii au avut mai multe apeluri la 112, din partea soției, care era bătută în mod repetat, acesta fiind probabil unul din motivele de divorț. Astăzi, 18 octombrie, cei doi ar fi trebuit să se prezinte în fața instanței, pentru că femeia ceruse ordin de protecție.

***** ȘTIRE INIȚIALĂ

Un bărbat de 56 de ani, din satul Poieni, comuna Piatra Șoimului, care se afla într-un divorț zgomotos cu soția, a dat foc la o bucătărie din gospodăria personală, în această dimineață, 18 octombrie, la ora 4.

Incendiul a fost destul de violent cât să atragă atenția vecinilor, care au anunțat pompierii. Bucătăria, stropită gospodărește cu benzină, a ars în totalitate, însă flăcările au fost observate la timp, înainte de a mistui și casa, singurul obiect afectat fiind un covor, într-una din camere. Odată cu pompierii, la fața locului s-au dus și polițiștii din comună, care au început să-l caute pe incendiator. L-au găsit în livadă, spânzurat de un copac. (C.M.)

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Suceava. Exercițiul CROSSFLOOD FSX a intrat în faza operațională

Exercițiul internațional de protecție civilă „CROSSFLOOD FSX”, desfășurat în...

Știre actualizată. Femeie ucisă de concubin. Bărbatul s-a aruncat de la etajul 4

Actualizare 30 septembrie: Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț...

Neamț. Ancheta de Circulație „Origine – Destinație”

În toamna aceasta, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...