WhatsApp Image 2023 02 11 at 10.36.17Actualizare 11 februarie: Adolescentul de 16 ani din Iași care a căzut, ieri, 10 februarie, de pe o pasarelă pietonală pe firele electrice, apoi pe o locomotivă, fiind electrocutat se află internat în ATI la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria din Iași (detalii aici).

Acesta a trecut printr-o primă intervenție chirurgicală, a supraviețuit nopții, dar medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire. Băiatul nu poate respira singur fiind intubat.

“Pacientul în vârstă de 16 ani a fost internat în cursul serii de ieri, 10.02 în Unitatea Funcțională de Arși – ATI cu diagnosticul de: Electrocuție. Arsură grad III 80% suprafață corporală. Arsură de căi aeriene inferioare. Șoc postcombustional.

Din fericire nu prezintă leziuni traumatice asociate, însă leziunile de electrocuție s-au produs prin toate cele trei mecanisme posibile: pasaj direct al curentului electric, arc electric și flacără electrică.

Imediat după internare s-au continuat terapiile de menținere a funcțiilor vitale și tratamentul șocului postcombustional. Colegii medici ATI au inițiat concomitent terapii de epurare extrarenală precoce. Copilul a fost admis în sala de operații, s-a efectuat o prima intervenție chirurgicală de excizie parțială a zonelor de arsură, pansament cu presiune negativă.

În prezent copilul este în serviciul ATI, stare generală gravă, intubat orotraheal, asistat respirator mecanic.

Prognosticul de supraviețuire se menține deocamdată rezervat”, a precizat dr Tamara Solange Roșu, șeful UPU.

Electrocutarea s-a produs la un voltaj foarte ridicat, 27.000 de volți

Audio: locotenent Georgică Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.

Angela Croitoru

Știre inițială: Un adolescent în vârstă de 16 ani a suferit arsuri severe după un grav accident. Incidentul a avut loc în Iași, iar potrivit primelor date, băiatul ar fi căzut de pe o pasarelă pietonală ce traversa calea ferată, iar în cădere a atins firele electrice și s-a prăbușit pe o locomotivă.

112”Un copil a căzut de pe o pasarelă pietonală pe firele electrice, apoi pe o locomotivă, fiind electrocutat. La locul intervenţiei acţionează Detaşamentul 2 de Pompieri Iași cu 2 ASAS, 1 EPA și TM. Minorul, în vârsta de 16 ani este conștient, prezintă arsuri de gradul I, II si III”, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași. Incidentul a avut loc pe pasarela pietonală dintre cartierele Socola și Manta Rosie. (G.S.)

Articolul precedentPrimăria Piatra-Neamţ depune, în primăvară, proiecte pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic
Articolul următorFOTO. Accident cu două victime la Bicazu Ardelean
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.