Romașcanii sunt în doliu, după ce, duminică seară, respectatul și iubitul profesor Dan Moisii a trecut la cele veșnice. Director tehnic al HCM Roman, cadru didactic la Liceul cu Program Sportiv, soț, tată și bunic, dar mai ales prieten cu mii de oameni, „dom profesor”, așa cum i-a fost numele, s-a stins din viață după o suferință de aproape două luni, pricinuită de un atac cerebral. În aceste zile, oamenii îi spun adio, chiar dacă nu-l vor uita niciodată. Puțini sunt cei care nu l-au cunoscut și mai puțini sau chiar deloc sunt cei care nu i-au auzit măcar o dată numele și renumele. “Îmi exprim regretul plecării dintre noi a profesorului Dan Moisii. Gândul meu se îndreaptă acum către momentele din copilărie, când mi-a fost antrenor la handbal. O fire deschisă, jovială, avea o vorbă bună pentru fiecare. Mai târziu, am ajuns să colaborăm. Era un om sufletist, alături tot timpul de echipa HCM Roman, de LPS. Transmit condoleanțe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească, iar noi să-l pomenim și să ne rugăm să avem oameni care se implică, cu spirit constructiv”, a mărturisit primarul Laurențiu Leoreanu. Împreună cu antrenorul Ioan Holban a pus bazele echipei feminine de handbal a Romanului, care a promovat în primul eșalon în 2004. Nu s-a dezlipit o clipă de fete, iar acestea, cât și conducerea tehnică a echipei l-au apreciat și i-au mulțumit pentru vorbele întotdeauna frumoase pe care le-a avut. “Mi-a fost și profesor… Un om deosebit, de la care cu toții am avut de învățat. Cu un optimism extrordinar, a fost un profesor de mare clasă. Pentru că s-a stins prematur, este o mare tristețe pentru foștii elevi, iar pentru cei are sunt alături de HCM – este o pierdere imensă. Era un om care mai avea multe de dat din experiența de viață, avea tot timpul o vorbă bună, un sfat, era catalizator pentru activitățile unde se cerea spirit de echipă. E o pierderea importantă, dar sunt convins că de unde este, cu zâmbetul deosebit, va fi alături de noi. Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut”, a declarat secretarul Gheorghe Carnariu, vicepreședintele clubului de handbal. La LPS și în lotul echipei HCM Roman au curs șiroaie de lacrimi. Tot Romanul a sperat că profesorul Dan Moisii va învinge, dar nu a fost așa. “Domnul profesor a fost un om care a oferit foarte mult acestui municipiu. Din păcate, s-a stins la o vârstă la care mai avea multe de spus: despre sport, omenie, prietenie și viață. Le suntem tuturor celor care l-au iubit alături”, sunt cuvintele viceprimarului Lucian Micu. Înmormântarea va avea loc miercuri, la Cimitirul Eternitatea, de la orele 11. Echipa ziarului Ceahlăul transmite condoleanțe familiei și celor ce l-au îndrăgit. Dumnezeu să-l odihnească! (C. MATEI)
Categorii
- Acesti oameni care ne conduc
- ACTUALITATE
- ADMINISTRAȚIE
- Administrație Bacău
- Administrație Botoșani
- Administrație Iași
- Administrație Neamț
- Administrație Suceava
- Administrație Vaslui
- ADVERTORIAL
- AGRICULTURA
- Agricultură Bacău
- Agricultură Botoşani
- Agricultură Iaşi
- Agricultură Neamţ
- Agricultură Suceava
- Agricultură Vaslui
- Alegeri locale 2024
- Alegeri parlamentare 2016
- BACĂU
- BOTOȘANI
- COMUNICATE PRESĂ
- CULTURA
- Cultură Bacău
- Cultura Botoșani
- Cultura Iași
- Cultura Neamt
- Cultura Suceava
- Cultura Vaslui
- Economic Bacău
- Economic Botoșani
- Economic Iași
- Economic Neamț
- Economic Suceava
- Economic Vaslui
- ECONOMIE
- EDITORIAL
- EDUCATIE
- Educaţie Bacău
- Educaţie Botoşani
- Educaţie Iaşi
- Educaţie Neamţ
- Educaţie Suceava
- Educaţie Vaslui
- EVENIMENT
- FAPT DIVERS
- Featured
- Felicitari
- IAȘI
- INFRACȚIONAL
- Infracțional Bacău
- Infracțional Botoșani
- Infracțional Iași
- Infracțional Neamț
- Infracţional Suceava
- Infracțional Vaslui
- Interviu
- JUSTIŢIE
- Justiţie Bacău
- Justiţie Botoşani
- Justiţie Iaşi
- Justiţie Neamţ
- Justiţie Suceava
- Justiţie Vaslui
- NEAMȚ
- OPINII
- Pensiuni in Neamț
- POLITICA
- Politica Bacau
- Politică Botoșani
- Politica Iași
- Politica Neamț
- Politica Suceava
- Politica Vaslui
- RELIGIE
- Religie Bacău
- Religie Botoşani
- Religie Iaşi
- Religie Neamţ
- Religie Suceava
- Religie Vaslui
- SANATATE
- Sănătate Bacău
- Sănătate Botoşani
- Sănătate Iaşi
- Sănătate Neamţ
- Sănătate Suceava
- Sănătate Vaslui
- SOCIAL
- Social Bacau
- Social Botoșani
- Social Iași
- Social Neamț
- Social Suceava
- Social Vaslui
- SPORT
- Sport Bacău
- Sport Botoșani
- Sport Iași
- Sport Neamț
Mai mult



