pietricica turism

Durata standard a unei minuni este cunoscută. Nefiind toate la fel, variațiile de la standard sunt admisibile. Așa s-a întâmplat cu iureșul stârnit de PNL și PDL. Miercuri seară, deja, după dezvăluirile arzătoare făcute de senatorul Ioan Ghișe (PNL), tot zorul pentru o grabnică alianță între cele două partide – în perspectiva unei fuziuni incerte – era lovit rău de tot la temelia onestității. Informații despre punerea combinației la dospit circulau de multă vreme, dar nimeni nu le ambalase așa sintetic și frumos ca radicalul parlamentar brașovean. Mai proaspătă era pregătirea virajului PNL spre Partidul Popular European. Bănuielile depășiseră etapa de simplă conturare odată cu întâlnirile politice politice importante avute de Crin Antonescu în centre de putere din Vest anterior divorțului de PSD. Nu întâmplător se vorbea de organizarea unui congres extraordinar, înainte de europarlamentare, care să modifice (și) art. 6, al. (1) din Statutul PNL (cel cu apartenența la Alianța Liberalilor și Democraților Europeni), în sensul mutării în aceeași familie politică europeană cu PDL și UDMR. Cum procentele din sondaje o luau serios la vale, probabil e că vreun strateg lucid a avertizat asupra riscului asocierii premature cu PPE, important susținător extern al președintelui Băsescu la vremea ultimei suspendări.

Foarte puțin comentat, dar demn de reținut, este că PNL – identificat ca lider al dreptei politice românești – nu prea-și avea locul în ALDE, o construcție politică de centru-stânga. La drept vorbind, tradiția liberală, la noi și în Europa, nu este de dreapta. Ai noștri au fost practic împinși acolo de componenta doctrinară consacrată capitalismului sănătos, de esență PNL-AT și PL’93, dar și de apartenența PD la Internționala Socialistă (1996-2005), grație contribuției asigurate de fostul Partid Social-Democrat Român. Aveam astfel o stângă politică recunoscută (PD) și una nerecunoscută, nefrecventabilă (PSD-ul de azi). Șansa dreptei a surâs PNL, însă cu poticniri majore.

Ce a urmat de luni încoace este cunoscut publicului interesat. Demisia lui Crin Antonescu și a echipei de conducere, dublata de campania de unificare a dreptei politice românești, a mizat pe viteză. Aspectele statutare n-au decât să le clarifice singuri, dar nu se poate trece cu vederea peste dezmeticirea liberalilor. Cu fiecare oră scursă, elanul susținerii proiectului de fuziune în părți egale cu PDL, într-un nou și mare partid de dreapta, se topea văzând cu ochii. Lăsând pentru mai târziu abordarea incompatibilităților flagrante cu o seamă de fruntași PDL, de la vârf și din teritoriu, râzând dulce-amar de ridiculizarea lui Crin „cu materialul clientului”, unioniștii liberali au fost dur loviți de spusele venerabilului Mircea Ionescu Quintus. Respinge comasarea și schimbarea numelui de PNL, acceptând doar fuziunea cu PDL prin absorbție. Sunt condiții exprimate, joi, într-o declarație pentru Radio France International, când a subliniat: „Am și eu un cuvânt greu de spus în partidul ăsta. Partidul National Liberal rămâne neschimbat și ca denumire, și ca orientare. Ne-am orientat acum din punct de vedere european spre Partidul Popular, pentru că este o forță care te poate ajuta și, fiind de dreapta și încercând să ne desprindem de ceea ce a însemnat colaborarea cu stânga aceasta, după parerea mea, nocivă țării, este bine să se știe că suntem în zona dreaptă și în Europa. Cel puțin cât am să trăiesc eu în Partidul Național Liberal, numele lui nu se poate schimba”.

Cum va arăta, dacă va arăta în vreun fel, a doua ediție a Alianței Dreptate și Adevăr, nu știe nimeni de fapt. Bancurile alea cu organizarea și disciplina ca de armată sunt străine tocmai liberalismului, dar vorbitorii-cei-slobozi nu s-au prins.

Viorel COSMA