O fetiță, în vârstă de numai un an, din comuna Bodești, a suferit arsuri de gradul II și III pe față, umăr și torace – aproximativ 20% din suprafața corpului -, după ce ibricul cu apa clocotită s-a răsturnat peste ea.
Micuța a fost adusă dimineață la Unitatea de Primire a Urgențelor, de la Spitalul Județean, unde a fost stabilizată și pregătită pentru transferul la București.
Puțin înainte de prânz, elicopterul SMURD a aterizat la Piatra Neamț, de unde trebuie să preia micuța pacientă și pe mama acesteia, urmând să pornească de urgență spre Spitalul de Arși din Capitală.
Înainte de a se face transferul spre Capitală, la UPU, mama aștepta speriată, cu micuța în brațe, verdictul medicilor, iar fetița era liniștită, după ce primise îngrijirile necesare în UPU. Ea a spus cadrelor medicale că pregătea cafeaua, iar copila s-a apropiat de aparatul de gătit, moment când ibricul s-a răsturnat. (C.I.)