ACTUALIZARE 2: Medicul Anca Dulfu era singurul specialist care asigura activitatea la cabinetul de oftalmologie din policlinică. Conducerea spitalului a mai spus că va stabili cu medicul șef al Compartimentului oftalmologie din spital pentru organizarea în continuare a activității în ambulatoriu. “Discutăm cu doamna doctor Căileanu pentru a găsi soluții, în spital mai sunt doar medicii Octavian și Alexandra Motaș, trebuie să vedem cum programăm și pentru policlinică”, a precizat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie. (C.I.)
********
ACTUALIZARE 1: La UPU Piatra-Neamț, doctorița Anca Dulfu a ajuns în seara de 24 februarie în stare gravă, intubată, după ce s-a simțit rău încă de vineri, cu simptome de infecție respiratorie. “Echipajul de pe ambulanță a efectuat resuscitarea și intubarea pacientei, a fost adusă în UPU în stare foarte gravă și intubată. I s-au făcut investigații, inclusiv un tomograf toracic cu substanță de contrast, iar rezultatul pledează pentru bronhopneumonie. În UPU, doamna doctor a mai intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitată și transferată ulterior pe ATI”, ne-a declarat dr. Brândușa Pavlidis, șefa UPU Piatra-Neamț. Cauza exactă a decesului va fi stabilită în urma necropsiei, dar “rezultatele sunt confidențiale”, a precizat dr. Daniela Burghelea, directorul medical al SJU Piatra-Neamț. (C.I.)
*********
ŞTIRE INIŢIALĂ: Medicul primar oftalmolog Anca Dulfu, în vârstă de 64 de ani, a murit în spital, după ce a fost adusă cu salvarea. Era în comă. ”A fost adusă la spital în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1, de echipajul medical de terapie intensivă mobilă, care a găsit-o acasă în stare comatoasă. A fost internată pe terapie intensivă în secția Medicală, cu bronhopneumonie, intubată și ventilată mecanic, a intrat de două ori în stop cardiorespirator. Din nefericire, duminică dimineață, în jurul orei 8, s-a declarat decesul. Din păcate, aceasta a fost evoluția, doamna doctor era cunoscută cu afecțiuni cardiace și diabet”, ne-a declarat dr. Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al spitalului. Doctorița Dulfu era unul dintre cei mai cunoscuți medici oftalmologi din Piatra Neamț și avea activitate și în Policlinica spitalului. (C.I.; FOTO: Optica Center)
DUMNEZEU SA O IERTE!