ACTUALIZARE: Pompierii au stabilit că incidentul s-a produs prin “folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”. Au ars acoperișul casei, în suprafață de 80 mp, iar toate bunurile din două camere s-au făcut scrum. La misiune au participat două echipaje de militari cu o autospecială de stingere și un autocamion de intervenție de la Târgu Neamț și 4 pompieri voluntari cu o autospecială de la serviciile voluntare pentru situații de urgență din comunele Păstrăveni și Urecheni. Bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a scăpat doar cu intoxicație cu fum și a fost dus cu ambulanța la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț. (C.I.)
********
ŞTIRE INIŢIALĂ: Un bărbat, din comuna Urecheni, și-a dat foc, în această seară, în casa din care urma să fie evacuat mâine. Mai întâi s-a stropit cu benzină, apoi focul s-a întins și în încăpere, provocând un incendiu. Cu puțin înainte de ora 20 au fost chemați, prin 112, ambulanța și pompierii. Militarii l-au scos pe bărbat din casă și echipajul medical i-a acordat îngrijiri, bărbatul fiind semiconștient, intoxicat cu fum și probabil cu arsuri. Cadrele medicale încă depun eforturi să-l stabilizeze pentru a fi adus la spital. (C.I.)