ACTUALIZARE: Polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs în condițiile în care o femeie de 28 de ani din Piatra-Neamț, care conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, a virat la stânga spre Piața 22 Decembrie, fără să acorde prioritate unei mașini care circula înspre Bicaz. Accidentul este ușor, dar tot s-a întocmit dosar penal în cauză, pentru vătămare corporală din culpă.
Tot în Piatra-Neamț, târziu, aproape de miezul nopții de 28 spre 29 august, s-a produs și o tamponare, tot din cauza neacordării de prioritate. De astă dată, dosarul penal are alte motive.
“Polițiștii au constatat că șoferul care a pătruns in intersecția dintre bulevardul Republicii și strada Bistriței este un tânăr de17 ani din comuna Dumbrava Roșie, care nu a acordat prioritate de trecere celui de-al doilea autoturism și nu posedă permis de conducere”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, din cadrul Biroului de presă al IPJ Neamț. “Totodată s-a stabilit că cei doi conducători auto se aflau sub influența alcoolului”. (C.M.)
************
ŞTIRE INIŢIALĂ: Două autoturisme s-au ciocnit în intersecția de la Ozana, astăzi, 28 august, iar unul dintre pasageri a fost rănit, fiind preluat de o ambulanță SMURD și dus la spital.
Polițiștii au început cercetările la fața locului, pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul, mai ales că șoferii implicați se certau, fiecare susținând că a fost vina celuilalt. Vom reveni cu detalii. (C. MIRCEA)